Descoperim tot timpul – din ce în ce mai blazați – noi galaxii, nove și planete proaspete. Supriza cea mare este însă că, atunci când coborâm linia ocheanului spre bătrâna noastră planetă, încă mai răsar – din adâncul unei tezaur al umanității ce pare fără sfârșit – lucruri de care nu aveam habar, mistere presimțite, dar niciodată atinse.
E cazul unei recente și uluitoare descoperiri făcute, în luna aprilie a anului 2011, în sudul Egiptului. Pe malul vestic al Nilului, în preajma Luxorului, o echipă de arheologi a exhumat o enormă statuie a faraonului Amenhotep al III-lea (una dintre cele mai mai mari reprezentări ale faraonului găsite vreodată, foto 1), cu o înălțime de circa 13 metri. Talia statuii – descoperite în templul funerar al faraonului, la Kom al-Hitan – sugerează că ar fi vorba despre una din cele două efigii regale care ornau intrarea nordică a monumentului. Distruse, cel mai probabil, în timpul unui cutremur survenit în anul 27 î.Hr., cele două statui au rămas până acum îngropate. Cea deocamdată scoasă din țărână este compusă din șapte blocuri de piatră (cuarțit) și este (încă) lipsită de piesa cea mai importantă: capul. Căutările, prin urmare, vor continua, și sunt pline de speranță, până într-atât încât Secretarul egiptean pe probleme de antichități, a declarat că, în curând, va fi găsit și pandantul statuii. Odată restaurate, cele două reprezentări ale faraonului vor fi așezate în locația lor originală. Templul lui Amenhotep (care a fost tatăl lui Akhenaton și bunicul lui Tutankhamon) este unul dintre cele mai importante monumente ale Eghiptului antic și a mai prilejuit până acum importante victorii arheologice în cadrul expediției lui Zahi Hawass, când a fost scoasă la lumină o statuie a zeiței Sekhmet și una a zeului Thot.TEFAF, la un pas de
bluff
În
micul oraș olandez Maastricht, cunoscut mai ales pentru faptul că a
găzduit, în 1992, sesiunea de ratificare a celebrului tratat
european, se organizează, an de an, cel mai mare salon al
anticarilor din întreaga lume, cunoscut ca TEFAF, sau The European
Fine Art Fair. Un târg cât se poate de eteroclit, în care se
întâlnesc atât piese de primă mână ale artei contemporane,
manuscrise vechi, bijuterii sau piese artă clasică. Deși raportul
comandat în acest an de către TEFAF institutului de cercetări Art
Economics arată o limpede creștere a pieței de artă în 2010, târgul
propriu-zis, încheiat la începutul lunii aprilie, nu a reflectat
această revigorare.
Deși, în plan calitativ, Maastrichtul (foto 2) și-a păstrat alură nobilă – prin oferta de piese rare și de foarte bună calitate -, prețurile foarte ridicate, incertitudinea globală legată de atacurile occidentale asupra Libiei, precum și de consecințele economice ale seismului din Japonia, i-au descurajat în bună măsură pe colecționari. La toate aceste năpaste externe s-a adăugat și un nor negru local: chiar în zilele târgului a fost anunțată o nouă găselniță a legislației olandeze, care va lovi târgul începând de anul viitor – e vorba despre creșterea TVA-ului pe obiectele importate de la 6 la 19%, ceea ce va complica enorm viața a circa 50 de negustori veniți din afara Uniunii Europene. Ar exista posibilitatea mutării târgului la Bruxelles sau undeva în Elveția, însă asta ar însemna un dezastru pentru economia orașului, care câștigă sume uriașe de pe urma vânzării obiectelor de artă. Singura soluție viabilă ar fi declararea TEFAF-ului porto franco.
Până
una alta, iată câteva dintre prețurile exorbitante propuse la
această ediție: o pânză a lui Franz Francken cel tânăr a fost scos
la vânzare cu 9,9 milioane de euro de către Johnny Van Haeften
(negustor din Londra), un Magritte (uleiul “Prietenul intim”) a
atins cota de 2,6 milioane de euro (într-o vizibilă tendință de
aliniere la recordul atins de pictor în februarie la Sotheby’s – 3
milioane de euro, așa cum am consemnat în spațiul acestei rubrici
la momentul respectiv), sau, în sfârșit, o “Vedere din Harlem”
(foto 3) semnată de Gerrit Berckheyde, care a fost cedată
de galeria Noortman contra sumei de 4,5 de milioane de
euro.