Explozia de proiecte eoliene așteptate să intre în funcțiune în anii următori ridică mai multe semne de întrebare în ceea ce privește siguranța sistemului energetic național, împărțindu-i pe specialiștii din piață în două tabere: unii cred că funcționarea unor unități precum reactoarele de la Cernavodă sau a termocentralelor ar putea fi amenințată, în timp ce alții spun că până la o anumită limită în ceea ce privește capacitatea instalată în eolian, aceste proiecte nu vor ridica probleme.

“Multă energie verde înseamnă probleme pentru sistem. Dacă în perioada de noapte, când nu se consumă foarte multă energie, bate vântul puternic, ce facem? Oprim centralele, a doua zi le repornim pentru ca mai încolo să le oprim din nou? Sunt costuri foarte mari legate de aceste operațiuni”, a spus Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România.

Potrivit Legii 220/2008, care stabilește sistemul de promovare a energiilor regenerabile, indiferent de consumul național de energie dintr-un moment, energia produsă din surse regenerabile va fi prima încărcată în sistem, ceea ce ar putea duce la oprirea unor unități convenționale în momentul în care nu există un consum de energie corespunzător.

“Reactoarele de la Cernavodă or să stea pe butuci pentru că vin investitorii din eoliene, iar energia lor are prioritate. Trebuie să se facă ceva cu această lege pentru că energia nucleară trebuie să fie protejată. Nu poți să pornești și să oprești reactoarele ori de câte ori bate vântul mai tare”, spune Viorel Șerban, inginer în cadrul CITON, sucursală a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare specializată în proiectarea și ingineria pentru obiective nucleare.

Mai mult, specialiștii spun că în actualul text al Legii 220/2008, investitorii în proiectele eoliene au numai facilități, dar nicio obligație în ceea ce privește menținerea securității sistemului energetic.