Secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a atacat ieri parteneriatul franco-german, spunand ca aceste tari reprezinta “Europa trecutului”, din cauza ca nici Parisul si nici Berlinul nu sustin lansarea operatiunilor miltiare impotriva Irakului. “Eu nu vad Europa ca fiind Franta si Germania. Aceasta este Europa trecutului. Acum, centrul de greutate a trecut in Est”, a spus Rumsfeld. “Germania a fost o problema. Franta, la fel. Insa daca va uitati la restul Europei, multe state nu sunt de partea lor, ci de partea Statelor Unite”, a mai precizat seful Pentagonului, citat de CNN.
La randul sau, seful diplomatiei americane, Colin Powell, a sfatuit Franta si Germania sa astepte sa vada ce vor spune sefii inspectorilor ONU la 27 ianuarie, in fata Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite. El a acuzat cele doua state europene ca nu doresc intr-adevar dezarmarea lui Saddam Husseinsi a precizat ca “spera” ca Franta sa inteleaga in final necesitatea dezarmarii Irakului.
Pozitia comuna franco-germana, impotriva lansarii unor operatiuni militare contra Irakui a fost reiterata de presedintele francez, Jacques Chirac, in urma intalnirii de la palatul Elysee cu seful guvernului german, Gerhard Schroeder. Chirac a declarat miercuri seara ca sustine punctul de vedere al Germaniei, anume ca trebuie facut tot posibilul pentru evitarea razboiului cu Irakul, conform BBC.
“Orice decizie privind razboiul apartine acum Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite si numai lui, care va lua o hotarare pe baza raportului inspectorilor”, a declarat Chirac. “Din cate stim noi, razbioiul a insemnat intotdeauna un esec”, a subliniat liderul francez.
Responsabilii europeni au raspuns ieri criticilor lansate de americani. “Iata un nou exemplu al arogantei Statelor Unite”, a decalrat Martine Aubry, primarul orasului Lille. “Americanii vor sa guverneze lumea fara sa mai respecte vreo regula”, a precizat oficialul francez. “Europa trecutului este o institutie ce are toate sansele sa renasca”, a spus ieri Fancis Mer, ministrul francez al Economiei. “Europa va creste, in timp”, a spus el.