Grupul american Capital Research and Management Company și-a redus participația deținută la Erste Group Bank (EBS), acționarul majoritar al BCR, la 4,94%, de la 5,08% cât deținea în martie 2010, potrivit unui raport transmis Bursei de către Erste.
Americanii au vândut în ultimele luni circa 490.000 de acțiuni Erste, în valoare de peste 18 mil. euro (la prețul actual de 37,94 euro de pe bursa din Viena).
Capital Research and Management Company este al treilea acționar al Erste, după fundația Erste Stiftung, care deține 25,3% din acțiuni, și banca spaniolă Criteria CaixaCorp (La Caixa), cu 10,1% din acțiuni.
Acțiunile Erste au câștigat circa 13% pe bursa din Viena față de prețul de la finele lui 2010. Pe Bursa de la București, unde titlurile se tranzacționează în lei, cotația Erste a urcat în acest an cu 5,8%, în condițiile în care leul s-a apreciat față de moneda europeană.
Erste este cea mai mare companie listată la Viena, cu o capitalizare de 14,37 mld. euro.