AgenȚia americană de rating Moody’s alimentează criza datoriilor din Europa după ce a tăiat cu trei trepte calificativul Greciei, ceea ce împinge indirect Portugalia către accesarea unui ajutor extern.
Acest lucru are loc pentru că cele două țări beneficiază de același tratament din partea investitorilor, care le-au inclus în grupul PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania) care desemnează țările cu cele mai mari deficite și datorii publice din zona euro.
“Ceea ce a făcut Moody’s poate că este precipitat, prematur, deoarece s-a exprimat înaintea întâlnirii din 11-12 martie a miniștrilor de finanțe din zona euro, care va prefigura summitul din 24-25 martie”, spune profesorul de economie Daniel Dăianu. La cele două întâlniri vor fi stabilite măsurile prin care Europa speră să pună capăt crizei care o zdruncină de aproape un an.
În ceea ce privește Portugalia, cu fiecare zi în care dobânzile cerute de investitori rămân la valorile nesustenabile de peste 7,5% pe an (de exemplu, România s-a împrumutat la o dobândă de 4,85%), cu atât țara se apropie mai mult de un ajutor extern precum cele primite anul trecut de Grecia și Irlanda. Portugalia are nevoie anul acesta de mai puțin de 20 mld. euro pentru a-și finanța datoriile.