Zeci de mii de persoane venite de pe intreg teritoriul Statelor Unite au defilat sambata, la Washington, pentru a denunta politica presedintelui Barack Obama si mai ales proiectul sau de reformare a sistemului de sanatate, relateaza AFP, citat de Mediafax.

Manifestantii au marsaluit de la Casa Alba la Capitoliu, sediul celor doua camere ale Congresului, unii dintre ei afisand pancarte in care acuzau administratia democrata ca duce tara spre socialism.

“Avortul nu reprezinta ingrijirea medicala”, se putea citi pe o pancarta. “Am vazut destul socialismul in URSS”, scria pe o alta, afisata de un imigrant originar din Ucraina, venit din Baltimore.

“Prea multe lucruri îmi amintesc de ceea ce am vazut in tarile comuniste. Comunismul nu a functionat in alte parti, nu va functiona nici aici”, a afirmat acest manifestant.

Manifestatia era organizata de Freedomworks, o miscare care cere o scadere a fiscalitatii, o implicare mai redusa a statului si mai multă libertate economica.