Personaje:
Edith Jackson
Sam Jackson
TABLOUL 3
Se aude sunând telefonul.
Sam: Cine-o mai fi?
Edith: Lasă-mă să răspund eu. Dacă sunt tot dezvoltatorii ăia imobiliari vreau să le spun vreo două… Astupă-ți urechile, nu vreau să auzi ce cuvinte voi scoate din gură.
Se duce la telefon.
Edith: Alo!
Ascultă câteva clipe.
Edith: Cine e? N-aud prea bine. A, tu ești, Mark?
Ascultă.
Edith: Bine, Mark, dar n-ai nici o soluție?
Ascultă din nou.
Edith: Mark, s-a răcit mâncarea!
Ascultă din nou.
Edith: Noi te așteptăm. Trebuie să vii. Nu se poate să nu vii. Ți-am pregătit ceva minunat. Trebuie să găsești o soluție. Pa!
Pune receptorul în furcă.
Sam: Ce mai e?
Edith: E un baraj al poliției. Din pricina lui Paul Atkinson. Controlează toate mașinile. S-a făcut o coadă imensă pe șosea. Poliția e convinsă că un vagabond l-a ucis și l-a jefuit pe Atkinson. Au semnalmentele făptașului.
Sam: Mark ăsta întotdeauna a fost cam mototol. De ce a trebuit să ocolească exact pe o șosea unde e un baraj?
Edith: Nu vreau ca să-i iau apărarea, dar de unde să știe bietul om?
Sam: Asta cam așa e.
Edith: Spre cinstea ei, poliția s-a mișcat repede. Au deja semnalmentele ucigașului.
Sam: Asta e bine. E foarte bine.
Edith: Vagabondul ăla a mai comis omoruri. Are cinci crime la activ. Nu-mi place că bântuie prin peisaj. Sper să nu bată la ușa noastră, căutând adăpost.
Sam: Mai bine închide ușa aia. Iar eu o să-mi iau pistolul, ca să-l am la îndemână.
Edith se duce să încuie ușa, Sam scoate un pistol dintr-o cutie de pantofi. Edith revine.
Edith: Păcat că n-am instalat un sistem de alarmă!
Sam: Din pensia unui fost polițist? Pus pe liber înainte de vreme?
Edith ia un bibelou din vitrină.
Edith: Mai ții minte de la cine avem bibeloul ăsta de porțelan?
Sam: De la Ingrid?
Edith: Nu, iubitul meu… De la Parker.
Sam: Da, da… Ai dreptate. Ce frumos că fiecare invitat de-al nostru ne-a adus câte un cadou…
Edith: Așa ne aducem aminte și mai bine de ei.
Sam: Ba nu, zgârcita aia de Kate nu ne-a adus nimic.
Edith: Acum mi-aduc aminte. Se lăuda peste tot că e strânsă la pungă și de aia are de toate.
Sam: O hapsână!
Rămân amândoi pe gânduri.
Sam: Sincer: mie mi-e foame!
Edith: Mai ai răbdare, dragule! Mark trebuie să ajungă până la urmă. Nu e departe de noi.
Sam: O să-mi mai pun o băutură. Și-o să-mi aprind și-o țigară.
Edith: Tutunul dăunează grav sănătății. Scade fertilitatea.
Sam: La anii mei, nimic n-ar mai crește-o!
Sam își aprinde o țigară.
Edith: Tu ai fost în casa lui Mark. Cum e? N-aș vrea să părem niște umili în comparație cu el.
Sam: E casa unui fandosit, ca atâtea altele în ziua de azi. Mobilă modernă, picturi pe pereți din care nu pricepi nimic, un televizor cât un dulap… Totul de serie.
Edith: Oribil!
Sam: N-am să-mi dau pick-up-ul din casă ca să-mi iau un CD-player, n-o să-mi înlocuiesc televizorul cu lămpi cu o plasmă, și n-am să renunț la mobila noastră din bătrâni.
Edith: Inspiră pace și armonie. Se cunoaște mâna meșterilor de altădată. Aveau dragoste pentru obiecte. Acum, totul iese pe bandă rulantă. Nici nu mai știi în ce casă ai fost, toate seamănă între ele.
Sam: Mai ții minte? Danielle a apreciat gustul nostru. A zis că e un retro de bun gust.
Edith: Și lui Vance i-a plăcut la noi.
Sam: Dacă stau să mă gândesc bine – și mă gândesc bine – mulți au fost uimiți de locul în care stăm.
Edith: Ce păcat că nu-i mai putem invita pe la noi!
Sam: Da, e cam greu să ne mai facă vreo vizită La drept vorbind, nici nu mi-aș dori-o! Unii nu s-au arătat chiar atât de încântați de modul în care i-am primit.
Edith: Nu exagera! Cei mai mulți ne-au apreciat și bucatele pe care le-am pus pe masă, și conversația pe care au purtat-o cu noi…
Sam: Dacă zici tu…
Dă drumul la radio.
Radio: Emisiunea noastră Voci de dincolo continuă… O avem lângă noi pe doamna April Deaver. Dânsa susține că deseori a luat legătura cu oameni care nu mai sunt printre noi. Dragă April…
Sam închide furios radioul.
Sam: Ce prostie! Voci de dincolo… Mulți șarlatani mai sunt pe lumea asta!
Edith: Dar dacă biata femeie chiar are puteri paranormale și vorbește cu morții?
Sam: Eu n-am vorbit cu niciunul și nu cred în nici o putere paranormală. Trebuie să ai buba la creier ca să crezi într-o aiureală ca asta.
Edith: Nu fi așa de categoric. Dar nu vreau să ne încontrăm pe tema asta. Dar uite… Întotdeauna m-am întrebat cum e atunci când mori. Se zice că înainte de a închide definitiv ochii, îți vezi întreaga viața ca pe un film rulat cu mare viteză.
Sam: Așa se zice. Nimeni nu poate să știe nimic precis. Dar înainte de inventarea cinematografului, ăia din bătrâni ce vedeau?
Edith: Habar n-am. Am leșinat de vreo două ori. Atunci mi s-a părut că sunt ca într-un tunel plin de lumini în care înaintam cu o bucurie imensă în suflet.
Sam: Așa ceva am simțit și eu când am fost rănit. Dar îmi părea rău că te părăsesc.
Edith: O, dragule, cât de mult m-ai iubit!
Sam: Și încă te mai iubesc. Nu-mi închipui ce m-aș fi făcut fără tine.
Edith: Când n-o să mai fiu, vreau să mă incinerezi. Nu vreau să mă molfăie viermii.
Sam: Nu fi morbidă! Mai e până atunci.
Edith: Suntem la sfârșitul vieții, Sam! N-o să ne mai bucurăm mult timp unul de altul.
Sam: N-avea nici o grijă, mai e mult până atunci. Și-o să adormim împăcați, fiindcă lăsăm în urmă o operă cum n-a mai creat nimeni. Numele nostru va fi în veci pomenit.
Edith: Oare?
Sam: Așa va fi, draga mea!
Edith: Apropo: nu te-am mai văzut lucrând în ultima vreme. Nu mi-ai mai arătat nici un tablou. Ai împărțit atelierul în două, l-ai despărțit cu o draperie, și nu-mi mai dai voie să mă uit la lucrările tale.
Sam: Nici tu nu mi-ai mai arătat nicio pânză.
Edith: Asta cam așa e. Dar să știi că pe vreme rea sunt mai puțin inspirată.
Sam: Așa ceva se întâmplă și cu mine. Dar am în atelier unul gata. Vrei să ți-l arăt? Deși, nu… Mai bine după ce vine Mark.
Edith: Cum să nu! Adu-l aici imediat! Ba nu! Ai dreptate. Mai bine îl aduci aici când o să fie și Mark. Surpriza va fi și mai mare.
Sam: Cum vrei tu! Mi-a ieșit ceva nemaipomenit.
Edith: Grozav! Și zici că vom fi nemuritori?
Sam: Bag mâna-n foc pentru asta.
Edith: Știi ce mi se pare uimitor?
Sam: Spune, dragă!
Edith: Faptul că lucrăm în maniere atât de diferite. Eu sunt mai delicată, mai sensibilă… Tu abordezi lucrul în forță. Și, cu toate acestea, ne înțelegem atât de bine…
Sam: Cu atât mai bine… Cu atât mai bine… După ce n-o să mai fim, se va face un vernisaj grandios. Toți se vor uita cu uimire la lucrările noastre. Criticii nu vor ști ce cuvinte să mai foosească, vizitatorii vor fi puhoi… Vor fi licitații pe sute de mii de dolari.
Edith: Și banii ăștia … Ce se va face cu ei?
Sam: Doar ți-am spus… Se vor duce în contul Asociației polițiștilor ieșiți la pensie înainte de termen.
Edith: O idee grozavă!
Sam: Dar și mai mult îi va uimi altceva.
Edith: Ce?
Sam: Unii artiști creează pentru a fi faimoși în timpul vieții lor. Alții – pentru bani. Iar alții – pentru a-și umple ceasurile de plictiseală, sau pentru a-și alunga singurătatea. În timp ce noi…
Edith: … în timp ce noi…
Sam: Noi n-am urmărit nimic din toate astea. Noi am făcut… cum se spune? Artă pentru artă.
Se aude un zgomot, ca un ciocănit la ușă.
Edith: Să fi ajuns Mark?
Sam: Să fim precauți – să nu fie cumva ucigașul ăla hăituit. Un criminal urmărit de poteră e un pericol. E ca o mașină de ucis.
Edith: Nu mă mai speria!
Sam își ia pistolul și se duce în hol. Edith se uită îngrijorată pe fereastră.
Edith: Măcar să mai am timp să folosesc cuponul ăla de reduceri!
Sam revine.
Sam: Nu-i nimeni la ușă. Ni s-a părut.
Edith: N-o lua prea în ușor. Mie nu mi s-a părut.
Sam: O fi trosnit vreo creangă în livadă.
Edith: Mie mi s-a părut că zgomotul s-a auzit din pod.
Sam: În pod n-avem nici măcar șoareci. Iar de urcat acolo nu se poate sui decât din casă. Liniștește-te!
Edith: Bine, bine… Dar e o beznă afară…
Sam: Iar ploaia cade în continuare în dușmănie. Până acum vizita s-ar fi încheiat, dacă nu era potopul de-afară.
Edith: Nu-i nici o grabă. Numai Mark să se poată strecura prin barajele alea. Ce nebunie! Din pricina unui infractor totul e dat peste cap!
Sam: Mark o să ajungă până la urmă. Nu mai ții minte cât a întârziat Loly? Peste cinci ore!
Edith: A, da, când a fost viscolul ăla… Eram atât de obosită încât am fost cam nepoliticoasă. I-am dat zor cu bucatele, m-am și încurcat, am adus felul doi înainte de felul unu, încât biata fată o fi fost jenată, simțind că vrem să scăpăm cât mai iute de ea. Dar îți spun, mi-era al naibii de somn.
Sam: Nu-ți mai face probleme, a fost prea drăguță ca să ne reproșeze ceva. Mie mi s-a părut că s-a simțit bine la noi.
Edith: Toți s-au simțit bine la noi, nu-i așa, dragule?
Sam: Poți să fii sigură. Ți-am mai spus.
Edith: Da, dar într-un fel s-au simțit cei care ne-au vizitat primăvara sau toamna, și altfel cei pe care i-am invitat pe o vreme ca asta. Pe unii i-am plimbat prin livadă, au admirat priveliștea, au cules mere…
Sam: Dacă vrei, putem renunța la invitațiile din iarnă, sau atunci când e o vreme ca asta
Edith: În nici un caz! Cum o să renunțăm la plăcerea noastră cea mai mare – aceea de a primi musafiri?
Sam: Așa zic și eu!
Edith: Celor care au nenorocul să vină pe o vreme ca asta le putem arăta tablourile pe care le-am pictat. Doar toate au ca subiect livada noastră minunată.
Sam: De ce să le arătăm? Asta trebuie să fie o surpriză pentru posteritate.
Edith: Nemuritori?
Sam: Absolut!
Edith: Dacă zici tu… Și va fi un vernisaj minunat?
Sam: Cum n-a fost altul.
Scurtă pauză.
Edith: Știi la ce mă gândesc?
Sam: Zi!
Edith: Mă gândesc la amărătul ăla de ucigaș. Noi stăm aici la adăpost, fără grijă, înconjurați de obiecte frumoase… Iar el se ascunde prin tufișuri, trece prin bălți, ud până la piele și flămând.
Sam: Întotdeauna te gândești la alții… Dar individul își merită soarta. E un criminal. A ucis de mai multe ori. Parcă așa mi-ai spus.
Edith: Numai să nu se întâlnească Mark cu el.
Sam: Doamne ferește!
Scurtă pauză – fiecare rămâne cu gândurile lui.
Edith: Nu vrei o cafea? Am în ibric. Am pus o farfurioară deasupra. E încă fierbinte.
Sam: O cafea ar fi tocmai bună.
Edith toarnă cafea în două ceșcuțe. Îi întinde una lui Sam.
Sam: Spune-mi, unde mai găsești ceșcuțe frumoase ca astea? Acum cafeaua se bea din niște căni mizerabile, sau din pahare de plastic. Pfui! Lumea modernă!
Edith: Boabele de cafea le-am râșnit în râșnița aia rămasă de la bunica. Jose a înnebunit când a văzut-o. Imediat a vrut să o cumpere. A zis că dă oricât.
Sam: Mi-a stricat tot cheful cu insistențele lui. Nici n-am mai mâncat desertul. Dar și tu ești de vină: cine te-a pus să-i arăți râșnița?
Edith: De unde să știu că-i plac lucrurile vechi?
Sam: Mai rămânea să-i arăți piulița de alamă și râșnița de măcinat piper. Asta mai rămânea.
Edith: Am greșit, dragule, am greșit…
Sam: Ei, ce-a fost, a fost… Ne-am ținut tari. N-am înstrăinat râșnița. Niciodată n-am înstrăinat nimic.
Edith: Nu credeam că te-a afectat atât de mult întâmplarea aia…
Sam: Gata. Am uitat. Mai îmi pui puțină cafea?
Edith îi umple din nou ceșcuța.
Sam: Mulțumesc.
Edith: Dacă stau și mă gândesc, și tu ai făcut o greșeală.
Sam: Care?
Edith: Știi tu… Cu doamna Rose.
Sam: Ce-i cu doamna Rose?
Edith: Să nu-mi spui că ai uitat…
Sam: Pe crucea mea dacă știu despre ce vorbești…
Edith: Ei, ai uitat… Atât de mult i-au plăcut merele dintr-un pom de pe la mijlocul livezii, încât ți-a cerut să i-l vinzi, zicând că vrea să-l planteze în curtea ei. Acum îți aduci aminte?
Sam: A,da… Dar n-am luat-o nicio clipă în serios. I-am zis că pomul acela era rezervat pentru altcineva.
Edith: A fost de-a dreptul cătrănită din pricina refuzului tău. De-atunci nici c-am mai văzut-o.
Sam: Nici c-aș vrea s-o mai văd! O zgripțuroaică lipsită de maniere. O japiță.
Edith: N-a avut parte de pomul pe care îl râvnea.
Sam: Culmea e că n-a avut parte nici cel pentru care îl păstrasem. Dar ce-i cu Mark? E scandalos să întârzie atât!
Edith: Ar fi culmea să nu mai poată veni. Ar fi pentru prima dată când cineva nu ar putea să ne onoreze invitația.
Sam: Mi-ar părea rău să fie așa… După toate pregătirile astea… Ar fi un fiasco.
Edith: Hai să nu disperăm…
Sam: M-ai văzut pe mine vreodată disperat? Ba nu, am fost o singură dată disperat. În tinerețe, când s-a rupt cu tine o creangă dintr-un pom în care te-ai cățărat. Te-ai lovit atunci foarte tare la cap. Cine te-a pus să te urci în mărul acela?
Edith: Chiar ai fost disperat?
Sam: Nici nu vreau să-mi mai amintesc. Mi-era teamă să nu te pierd. Te-am dus la spital, te-am vegheat nopți în șir… Am avut noroc: te-ai făcut bine.
Edith: Am avut un și mai mare noroc: accidentul acela a fost un miracol. Am simțit salvarea mea ca pe o iluminare a întregii mele vieți. De-atunci m-am simțit și mai atașată de tine și ți-am urmat planurile. De-atunci am început și eu să pictez.
Sam: Ți-am predat doar câteva lecții. N-a fost nevoie de multe. Ai un talent nativ extraordinar!
Edith: Tatăl tău n-a fost prea încântat că mi-am revenit.
Sam: Cine? Bețivanul ăla? A fost împotriva ta de când te-a văzut. A zis că o să fii pierzania mea. Nici măcar la nuntă n-a venit – cine știe prin ce cârciumă o fi zăcut în timp ce noi ne juram credință unul altuia. Un nenorocit de ratat!
Edith: Nu vorbi așa – la urma urmei, a fost tatăl tău!
Sam: O lacrimă n-am vărsat când s-a dus pe cealaltă lume. Mi-a terorizat mama, m-a terorizat și pe mine. Când ne-a văzut livada a scuipat pe pomi. Iar noi îl invitasem cu tot dragul – doar-doar s-o mai îmbuna.
Edith: Invitația aia a fost o greșeală.
Sam: Sper să ardă în iad, pentru că numai necazuri am avut din pricina lui.
Edith: Uneori îmi zic că mai bine a fost de mine pentru că nu mi-am cunoscut părinții.
Sam: Nu-i așa. Uite, de pildă eu regret că n-am adus-o niciodată pe mama aici. S-a prăpădit de durere pe un pat de spital. A fost o sfântă, ea s-ar fi simțit minunat în casa noastră. Ce minunat s-ar fi simțit la noi! Ce mândră ar fi povestit vecinilor despre lucrarea noastră
Edith: Ce mi-ai povestit mi-a adus aminte de Suzan. Toată seara cât a stat aici numai de mama ei ne-a povestit. Cât de bună e la suflet, ce grijă a avut de ea și de ceilalți patru frați ai ei, cum le-a vegheat viitorul…
Sam: A turuit ca o moară stricată. Noi n-am mai avut loc să scoatem o vorbă. A durat mult până am făcut-o să tacă. Groaznice sunt femeile cu limbariță! Doar când a ajuns în livadă n-a mai dat din melița aia afurisită.
Edith: Mie nu-mi plac nici mutălăii. E groaznic să le scoți vorba cu cleștele. Se uită la tine cu ochi nevinovați și nu zic decât “da” sau “nu”. Smith era unul dintre ăștia. Cât ne-am căznit ca să aflăm ce-i place și ce nu-i cade bine la ficat! Întâmplător, pregătisem mai multe feluri de mâncare.
Sam: În seara aceea puteai să saturi cu bucatele tale un pluton întreg!
Edith: Nici chiar așa! Dar vreo zece persoane tot s-ar fi putut sătura. Până azi nu-mi iert risipa pe care am făcut-o atunci. Am aruncat o groază de mâncare. Te rog să mă ierți – ți-am cheltuit banii!
Sam: Ți-a fost învățătură de minte!
Edith: Să știi că da!