Personaje:

Edith Jackson

Sam Jackson

TABLOUL 4

O umbră trece prin dreptul ferestrei. Edith se sperie.

Edith: Sam! L-am văzut pe Malcolm!

Sam: Dragă, ești obosită! Malcolm s-a prăpădit de mai bine de zece ani.

Edith: El a fost, ți-o jur! I-am recunoscut mustața pe oală de care era atât de mândru.

Sam: Ai halucinații! N-ar trebui să mai bei.

Edith: N-am băut decât un păhărel. Doar ai văzut.

Sam: Poate ai mai băut unul înainte de-a veni eu și ai uitat.

Edith: Mă știi pe mine prietenă cu băutura?

Sam: Asta cam așa e. Dar ți s-a părut. Malcolm a fost un om blând, bun de pus la rană. Nu s-ar ține el de farse de astea, ca să bage lumea în sperieți.

Edith: Ai uitat ce-a făcut atunci când a fost la noi? A pus pe masă o broscuță de tablă, o jucărie din alea cu un resort, care le face să sară. Doamne! Ce m-am speriat, când mi-a aterizat în farfuria cu supă!

Sam: A fost o glumă nevinovată. Eu unul nu m-am speriat. Chiar am izbucnit în râs.

Edith: Așa e! Acum mi-aduc mai bine aminte. Să-ți fie rușine, Sam! La inima mea nu te-ai gândit.

Sam: Numai la ea mă gândesc zi și noapte!

Edith: Bine, dacă n-a fost Malcolm, cine să fi fost?

Sam: N-a fost nimeni.

Edith: Ucigașul?

Sam: Cred că l-au prins demult. Cu atâtea filtre ale poliției… N-avea cum să scape.

Edith: Nu vrei să verifici?

Sam: Nu mai ies în ploaie nici să mă tai.

Edith: Te rog!

Sam: A fost doar o părere.

Edith: Atunci sună la poliție și vezi dacă l-au prins pe criminal.

Sam: Pe cine să sun? Nu mai cunosc pe nimeni.

Edith: Totuși…

Sam: Nu înțelegi, Edith? Toți foștii mei colegi s-au pensionat. Iar pentru cei care sunt acum acolo eu sunt un străin. Cum să-mi comunice informații de o astfel de gravitate? Ce să le spun? Aici Sam Jackson… Raportați-mi situația de pe teren…

Edith: Bine, bine… Mă dau bătută.

Sam: Eu zic că Mark nu mai ajunge. Eu zic să mâncăm și să ne ducem la culcare.

Edith: Mie nu mi-e foame. Aș mânca doar un măr.

Sam: Să-ți aduc unul? Dintr-o lădiță?

Edith: De fapt, n-am chef de nimic.

Sam: Știi dictonul: “Un măr pe zi ține doctorul departe de copii”.

Edith: Mi l-ai spus de o sută de ori. Mi-ai spus și că e indicat pentru diverse terapii contra insomniei, migrenelor, reumatismului, gutei, surmenajului…

Sam: Un fruct binecuvântat. Dar nu ți-am spus cine e cel mai mare producător din lume.

Edith: Cine e?

Sam: China.

Edith: Of, Doamne, nu-i destul că ne invadează cu tricourile și cu chiloții lor… Nu mai zic de jucării – pe toate scrie Made in China. Acum mai produc și mere mai multe decât noi.

Sam: Asta e, pe zi ce trece ne-o iau înainte în câte-un domeniu. Se va alege praful de țara asta a noastră. Nu suntem în stare nici să punem mâna pe un amărât de criminal…

Edith: Parcă spuneai că ești sigur că l-au prins…

Sam: Sigur pe dracu! Odată am umblat după unul o lună întreagă. Am făcut ca toți dracii!

Edith: Sam! Mă sperii!

Sam: Stai liniștită, sunt lângă tine. Și mai am alături și pe bunul meu prieten Colt.

Edith: Of, m-ai întristat și mai tare! Mi-ai adus aminte de Colt. Ce frumos câine era! Dacă ar mai fi trăit, m-aș fi simțit mai în siguranță.

Sam: Eu am vrut să luăm un altul în locul lui, dar tu te-ai opus.

Edith: N-ar mai fi fost nimeni ca labradorul nostru. N-aș mai fi putut ține la nimeni la fel ca la Colt.

Sam: Te înțeleg perfect. Dar știi la ce mă gândesc?

Edith: La ce?

Sam: Ce-ar fi să pornesc și eu pe urmele criminalului? Ar fi grozav să-l prind tocmai eu. Ar fi o palmă pe obrazul poliției. Tocmai cel pe care l-au dat afară ca pe o măsea stricată să le rezolve cazul!

Edith: Doamne-ferește, Sam! Ce-ți mai trece prin minte? Cum să faci una ca asta!

Sam: Pentru că numai sunt tânăr?

Edith: Nu numai de asta. Dar ai uitat de vijelia de-afară? Vrei să răcești?

Sam: O să mă-mbrac bine.

Edith: Dar dacă individul pândește de undeva și se repede asupra ta fără să-l vezi? Și apoi, cum să mă lași singură? Poate că ucigașul asta așteaptă: să te vadă plecând, ca să se năpustească în casă. Cred că îi este o foame turbată. Ne-ar lăsa fără bucatele pregătite pentru Mark.

Sam: Ar fi vina lui Mark. Dar fi liniștită, Edith! Nu plec nicăieri. Te-am părăsit eu vreodată?

Edith nu răspunde.

Sam: Edith! Cu tine vorbesc!

Edith: Când a dispărut Conny, fetița familiei Morgan, m-ai lăsat singură să stau de vorbă cu polițiștii.

Sam: Adu-ți aminte, eu plecasem în oraș, să plătesc ipoteca la Mutual Bank. Dar te-ai descurcat de minune. Am fost foarte mândru de tine.

Edith: Ai avut și de ce. Nu i-am lăsat nici măcar să intre în casă. E drept, m-au întrebat dacă o văzusem pe fetiță. Cineva le spusese că dădea târcoale livezii noastre. O fi poftit la un măr. Le-am zis că n-am zărit-o și le-am închis ușa în nas.

Sam: Foarte bine le-ai făcut! Cu ce drept deranjează oamenii cumsecade?

Edith: Parcă tu nu procedai la fel?

Sam: Nici vorbă! Când băteam la ușa cuiva, știam sigur că acolo se ascunde cineva vinovat. Îl luam ca din oală pe făptaș.

Edith: Ai fost un adevărat profesionist.

Sam: Eh, câte cazuri aș mai fi descâlcit dacă nu m-ar fi aruncat din poliție ca pe o gogoașă mucegăită!

Edith: Au fost geloși pe succesele tale!

Sam: Să știi că așa e! După ce mi-am predat insigna, numărul cazurilor nerezolvate s-a înmulțit.

Edith: Dacă te-ar rechema, te-ai mai duce?

Sam: În nici un caz. Gata! Totul s-a sfârșit. Dar n-avea grijă, nu-i trece prin minte nimănui să mă recheme. Sunt prea trufași ca să recunoască faptul că au greșit.

Edith: Sam, dragă… Care caz a fost cel mai mare succes al tău?

Sam: Ei, au fost mai multe…

Edith: Spune-mi măcar unul.

Sam: Fie… Unul dintre ele m-a marcat pentru toată viața.

Edith: De ce?

Sam: Stai să vezi… Eram tânăr, nici nu ne cunoscusem…

Edith: Umblai după fete?

Sam: Mă lași să povestesc?

Edith: Haide, nu te supăra…

Sam: Dacă mă mai întrerupi, nu mai zic nimic… Deci, cum spuneam, eram tânăr și ardeam gazul pe la secție. Nu-mi dădea nimeni nici o misiune. Eram bun de făcut cafele, de plimbat hârtii dintr-un birou în altul, de adus hamburgeri de la o tonetă din colț. Numai fleacuri. Dar într-o zi a sunat telefonul în pauza de masă. Nu era mai nimeni în secție. Am răspuns eu. Cineva cu o voce gâtuită de emoție a anunțat că a văzut cum doi tipi înarmați au intrat pe ușa din spate a casei lui Somerseth. Somerseth, bijutierul.

Edith: Îl știu. M-am holbat și eu când eram puștoaică la vitrinele magazinului său.

Sam: Până atunci, ori de câte ori se raporta vreo spargere, sau vreo crimă, informam mai departe. De data asta n-am zis nimănui nimic. Am pus receptorul jos și m-am repezit la mașină. M-am urcat la volan, dar n-am pus sirena. Am gonit ca un nebun până la casa lui Archer.

Edith: Vai! Ce palpitant!

Sam: Am ajuns la Archer tocmai când indivizii se urcau în mașina lor – mai târziu am aflat că furaseră o mașină pentru lovitura asta. M-au zărit și au pornit-o în trombă. Eu – după ei.

Edith: Ard de nerăbdare să aflu ce s-a întâmplat.

Sam: Au încercat să iasă pe autostradă – n-au reușit. Breteaua de acces era blocată de un camion răsturnat. S-au întors în oraș. Au luat-o spre cartierele mărginașe. Unul dintre ei a început să tragă cu pistolul – mi-a făcut praf parbrizul. Fața mea era plină de sânge.

Edith: Nu ți-a fost frică?

Sam: În astfel de momente uiți de toate. Nu mai ții cont de nimic. I-am urmărit pe străzi tot mai înguste, pline de hârtoape, pe măsură ce ne îndepărtam de centru. La un moment dat, am crezut că i-am pierdut, cunoșteau locurile mai bine decât mine. Dar am avut noroc și le-am văzut din nou mașina. Era lăsată în mijlocul drumului.

Edith: Cum așa?

Sam: Idioții! Cretinii! Furaseră o mașină care mai avea doar puțină benzină. Au trebuit să o lase când nu s-a mai urnit din loc.

Edith: Mai mare râsul!

Sam: Ghici unde s-au refugiat?

Edith: În vreo casă? Au luat ostatici cumva?

Sam: Nu. Au sărit gardul într-o livadă. Ca niște ciumeți. Și știi unde?

Edith: Unde?

Sam: Chiar în livada care acum e a noastră.

Edith: Incredibil!

Sam: M-am prins imediat unde sunt. Eram, cum ți-am spus, tânăr. A fost o joacă să sar gardul după ei.

Edith: Îngrozitor! Puteau să te ciuruiască.

Sam: Nu se așteptaseră să le iau urma. Cred că au rămas cu gura căscată când m-au văzut în livadă. Au pornit-o din nou la fugă. Eu – după ei. Dar aveau un avans baban, i-am ajuns de-abia când încercau să sară gardul din spate. Dacă reușeau, scăpau în tufișurile alea unde nu-i mai puteam găsi. Așa că…

Edith: Așa că…

Sam: Am apăsat de două ori pe trăgaci. N-a fost nevoie de mai multe împușcături. I-am văzut cum se preling pe gard, ca niște rufe puse la uscat care alunecă de pe sârmă, și cum rămân nemișcați. M-am apropiat de ei, ca nu cumva doar să se prefacă, dar erau morți de-a binelea.

Edith: Extraordinar!

Sam: Mi-am băgat pistolul în teacă și am privit în jur. Mi s-a părut că am ajuns în paradis. Pomii erau înfloriți și mii de gâze forfoteau printre ierburi. Era o minune ! Chiar în clipa aceea mi-am zis că locul acela va fi al meu. Am împrumutat în stânga, în dreapta și l-am cumpărat.

Edith: Formidabil! A fost ca un semn.

Sam: Să știi că da. În ziua aceea a început totul pentru mine. Te-am cunoscut, am ridicat casa asta…

Edith: Sunt de-a dreptul emoționată. Nu mi-ai povestit niciodată întâmplarea asta.

Sam: Toate la timpul lor.

Edith: Și colegii tăi ce-au zis? Te-au felicitat?

Sam: Felicitat pe dracu! Mi-au zis că i-am împușcat pe delincvenți în spate. Că nu i-am somat și că nu le-am pus cătușele. De atunci m-au luat în colimator.

Edith: Ticăloșii!

Sam: Am avut noroc că nu m-au suspendat. Au găsit-o pe doamna Archer înjunghiată în casă, într-o baltă de sânge. Nici n-au mai trebuit s-o ducă la spital. Dacă ea n-ar fi fost moartă, aș fi îmbulinat-o.

Edith: Noroc e un fel de a spune! Biata femeie! Dar cred că ai fost distrus.

Sam: Puțin spus! Mi-au reproșat că n-am informat mai departe, că m-am dus singur dupa japițele alea două… De parcă dacă sunam adunarea, mai puneam mâna pe ei! Am trecut însă peste toată amărăciunea, pentru că descoperisem locul unde vroiam să-mi trăiesc toată viața. Un loc de vis! Paradisul!

Edith: Doamne! Câte amintiri sunt legate de livada asta!

Sam: Dumnezeu alege locuri in care puterea lui se simte mai mult ca oriunde.

Edith: Sunt de-a dreptul copleșită. Îmi vine să plâng.

Sam: Plângi, dacă așa simți. Lacrimile sunt o ușurare.

Edith: Nu. N-am să plâng. Lacrimile sunt o rușine, când ești lângă un bărbat puternic ca tine.

Sam: Nu exagera. Dar se face tot mai târziu. Nici un semn de la Mark.