Între cele peste șase sute de evenimente culturale ale Târgului de carte Gaudeamus sunt o mare mulțime de lansări, care de care mai atrăgătoare prin teme, produse, participanți. Între ele se detașează, veți înțelege imediat de ce, o lansare care va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie, ora 18, la standul editurii clujene Eikon:
Andreea Nanu – Cartea cuvintelor chivot, Editura Eikon
„Inima fiecărui om este un chivot de preț în care se păstrează amintirile unei vieți – precizează Andreea Nanu, autoare a unei tetralogii romanești atent comentată de critici și care surprinde acum printr-un alt fel de proză. O zi obișnuită rămâne un abur ușor care se risipește odată cu asfințitul sau dimpotrivă, poate să devină o salbă de „veșnicii” înțelese ca tot atâtea șanse de a eterniza o întâlnire neașteptată, un peisaj frumos, un chip drag, grație puterii transfiguratoare a Memoriei.”
De ce este această carte deosbită spune critiul literar Alex Ștefănescu, în prefață:
„Andreea Nanu face un gest nobil: își salvează – prin intermediul scrisului − amintirile din copilărie. Este o formă de a se împotrivi uitării și mortificării. Este o acțiune antientropică, asemănătoare cu acțiunea însăși de a trăi.
Să povestești ce s-a întâmplat cu ani în urmă în viața ta pare la îndemâna oricui. Cine îl citește pe Ion Creangă crede în mod naiv că și el ar putea să istorisească tot felul de întâmplări din copilărie, unele chiar mai năstrușnice decât cele ale scriitorului originar din Humulești. Cine parcurge ciclul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu își închipuie, la fel, că și el a trăit momente romantice din care ar putea face un best-seller pentru adolescenți. Din păcate, viața demonstrează că foarte mulți imitatori ai memorialiștilor celebri eșuează. Și aceasta pentru că, mai mult decât ce povestești, contează cum povestești. Dacă nu ai talent, în zadar ai amintiri, fie ele și senzaționale.
Andreea Nanu face parte dintre foarte puținii scriitori de azi care știu să povestească. Ea nu descrie cu o exactitate prozaică stări de lucruri de altădată și nici nu inventează întâmplări care să o așeze într-o lumină favorabilă, ci pune acele accente datorită cărora realitatea devine expresivă. Ca să desenezi o pădure nu trebuie să desenezi miile de copaci din componența ei; ar rezulta un fel de inventar grafic care n-ar emoționa pe nimeni. Soluția este să schițezi patru-cinci arbori, inteligent întrețesuți, care creează impresia de pădure.
Andreea Nanu exact așa procedează. Aduce în prim-plan ceea ce este semnificativ, activează realitatea păstrată în memorie astfel încât să reverbereze în conștiința cititorilor. Ea intuiește ce anume din experiența ei poate avea ecou în mintea celorlați.
Practic, se realizează o colaborare, o comuniune sufletească prin care se reconstituie trecutul. Iar Andreea Nanu este – s-ar putea spune – o specialistă în comunicarea afectivă cu semenii (după cum reiese din cărțile ei anterioare). Ea își salvează amintirile din copilărie nu numai într-o carte, ci și în miile de conștiințe cărora li se adresează. Așa se explică de ce cartea transmite și un sentiment de apartenență la aceeași cultură. Dincolo de universalitatea copilăriei, datorită căreia toți copiii din lume au ceva comun, există în cartea Andreei Nanu ceva greu de definit, inteligibil pentru români și indescifrabil pentru străini, un specific românesc, constând într-o fel de voioșie din naștere, într-o vocație a bucuriei, într-o cumințenie datorită căreia toate giumbușlucurile, boroboațele și ghidușiile rămân inocente, fără nimic pervers.
Faptele propriu-zise nu sunt senzaționale. Senzațională este în schimb această multiplicare a lor de către mințile cititorilor care se regăsesc în paginile memoriilor.”
