Producătorul de îngrășăminte chimice Amonil Slobozia (AMO), controlat în proporție de 51% de două firme înregistrate în insulele Belize (Zalois și Jovline), a anunțat că activitatea de producție ar putea fi preluată de firma Chemgas Holding Corporation, care a preluat în 2009 și majoritatea activelor Amonil, prin executare silită.
Săptămâna trecută, Consiliul de Administrație al Amonil a decis să renegocieze cu Chemgas contractul de management, prestări servicii și exploatare, precum și pe cel de închiriere a liniilor de producție. Anterior acestui anunț, pe 18 octombrie, compania a făcut public faptul că mai mulți angajați ai combinatului au renunțat la contractele de muncă individuale pentru a se angaja la Chemgas. Transferul producției și al salariaților către Chemgas ar putea însemna însă sfârșitul Amonil, ceea ce ar aduce pierderi acționarilor companiei, printre care se numără și Salink Limited, un vehicul de investiții controlat de grupul suedez East Capital. Compania Amonil avea anul trecut peste 800 de angajați.
Chemgas Holding este deținută la rândul ei de o altă firmă offshore, Riverside Development, înregistrată tot în insulele Belize, acționarii acesteia nefiind cunoscuți, la fel ca și în cazul Zalois și Jovline. Firma Chemgas Holding Corporation a cumpărat linia de producție și mai multe active ale Amonil, în octombrie 2009, într-o licitație pentru executarea silită, la cererea Chemgas, care deținea o creanță asupra producătorului de îngrășăminte din Slobozia. Ulterior, Amonil a închiriat de la Chemgas activele respective pentru continuarea activității și plătește o chirie lunară de 550.000 de lei, plus TVA.
Amonil este considerat ca făcând parte din grupul Interagro, alături de alte cinci combinate chimice din țară, deși nici Interagro și nici Ioan Niculae, proprietarul grupului, nu figurează ca acționari la Amonil.
Acțiunile Amonil se tranzacționau ieri la un preț de 0,0172 lei/titlu, în stagnare față de referință. Capitalizarea companiei este în prezent de 19,13 milioane de lei.