1/2 tona de explozibil confiscat la Londra
1/2 tona de explozibil confiscat la Londra
Politia britanica a efectuat mai multe raiduri pe teritoriul Angliei, in timpul acestor actiuni confiscand o jumatate de tona de nitrat de amoniu (folosita si de Al-Qaida), unul dintre ingredientele necesare pentru fabricarea unei bombe. Fortele de ordine au anuntat ca nitratul de amoniu a fost confiscat dintr-un depozit din Hanwell, regiune din vestul Londrei. Opt suspecti au fost arestati in timpul raidurilor de dimineata, care au avut loc in 24 de locatii de pe teritoriul britanic si la care au luat parte circa 700 de politisti. Se parte ca raidul era programat abia peste cateva saptamani, dar au aparut informatii despre construirea unei bombe.
Raidurile de marti au avut loc dupa ce seful Politiei Metropolitane, Sir John Stevens, a avertizat ca un atentat al retelei al-Qaida impotriva Marii Britanii este inevitabil. Mediafax
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026