11,5 hectare de teren american in Cluj
Emerson, lider mondial in industria motoarelor electrice, va semna astazi contractul de cumparare a unui teren de 11,5 hectare din parcul industrial Tetarom II unde va derula o investitie de 125 mil. euro, cea mai mare din judetul Cluj. "Negocierile dintre investitor si autoritatile locale au ajuns la un consens, astfel ca maine (astazi - n
Emerson, lider mondial in industria motoarelor electrice, va semna astazi contractul de cumparare a unui teren de 11,5 hectare din parcul industrial Tetarom II unde va derula o investitie de 125 mil. euro, cea mai mare din judetul Cluj.
“Negocierile dintre investitor si autoritatile locale au ajuns la un consens, astfel ca maine (astazi – n.r.) va fi semnat contractul”, au declarat pentru ZF Transilvania surse din cadrul Consiliului Judetean Cluj.
Pentru aceasta suprafata, concernul va plati 230.000 de euro in conditiile in care pretul solicitat de autoritati a fost de 2 euro/ metru patrat. In zona respectiva pretul terenurilor variaza intre 25-30 euro/mp.
“Noi suntem fericiti pentru acest rezultat si la fel trebuie sa fie comunitatea locala”, a declarat Viorel Gavrea, directorul parcului industrial Tetarom. El a adaugat ca a fost infiintata deja firma Emerson SRL, cu sediul in cadrul Facultatii de Mecanica a Universitatii Tehnice si ca lucrarile de constructie a primei fabrici Emerson vor incepe cel tarziu in luna aprilie.
Investitia americana va fi derulata in mai multe etape, fiecare dintre acestea presupunand constructia a cinci fabrici.
Prima va necesita investitii de 25 de milioane de euro, urmand ca celelalte – adica investitii de aproximativ 100 de milioane de euro – sa fie realizate in urmatorii 3-5 ani. Proiectul prevede angajarea in cei 5 ani de dezvoltare a investitiei a aproximativ 2.000 de persoane, majoritatea inalt calificate.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, a declarat ca spera ca acest proiect sa poata fi demarat cat mai urgent.
“Deocamdata mai sunt cateva amanunte de ordin juridic care nu au fost rezolvate si care sunt inca perfectate de specialistii celor doua parti. Cu totii dorim sa finalizam aceste discutii si Emerson sa poata incepe constructia primei fabrici”, a mai adaugat Nicoara.
Presedintele CJ Cluj a spus ca investitia Emerson se va dezvolta la Cluj in functie de cererea pietei existente pentru productia proprie si ca va aduce o serie de alti investitori cu care lucreaza in domeniu.
De altfel reprezentantii consulatului american de la Cluj au anuntat public saptamana trecuta ca in februarie va fi anuntata o noua investitie americana, fara sa faca precizari suplimentare. Grupul american a mai anuntat ca va colabora cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca precizand ca intentioneaza construirea unui centru de cercetare in domeniile electrotehnic, automatizari, proiectare in domeniul mecanicatronicii, roboticii, tehnologia constructiilor de masini si echipamente, precum si angajarea a peste 200 de ingineri de diferite specialitati.
Grupul Emerson Electric a fost fondat in 1890, in St. Louis, Missouri, iar domeniile de activitate ale grupului acopera managementul procesului industrial, tehnologii pentru climatizare, surse de alimentare pentru retele, solutii pentru depozitarea marfurilor de uz industrial si casnic, echipamente profesionale, productia de motoare, automatizari industriale si solutii pentru echipamente integrate.
Concernul numara 120.000 de angajati in intreaga lume, din care 23.000 in Europa, si este listat la Bursa din New York. Emerson are peste 60 de divizii care opereaza in 245 de locatii din lume si vand produsele in peste 150 de tari. In 2004, valoarea exporturilor companiei s-a ridicat la 7,4 miliarde de dolari, reprezentand 47% din vanzarile companiei.
Concernul a mai incercat sa intre pe piata romaneasca in urma cu cativa ani cand au avut discutii cu George Copos pentru preluarea producatorului de motoare si echipamente electrice Ana Imep Pitesti. Negocierile, care au durat aproape doi ani, au esuat din cauza faptului ca nu s-a ajuns la o intelegere in privinta pretului.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026