15 ianuarie – încă o lege de ocolit/ de Lucian Vasilescu

Astăzi, când scriu acest text, este 15 ianuarie. Până acum trei ani, 15 ianuarie era (doar) ziua de naștere a lui Eminescu. Din 2010, conform Legii 238, 15 ianuarie este și Ziua Culturii Naționale.

Așadar, iată câteva titluri de prima pagină din principalele ziare apărute astăzi, de Ziua Culturii Naționale: “Dușmanul de clasă e la tine acasă”, “Datoriile de două miliarde de euro la medicamente iau rația spitalelor private”, “Vedeta X își caută de lucru în străinătate”, “Atac gratuit la spitalele private”, “Ultimul gând al lui …: cum să-și dezmoștenească soția!”, “Vedeta X și vedeta Y, vacanță de divorț de 15.000 de euro”. Ce-i drept am găsit și un titlu de prima pagină care face referire la Eminescu: “Craterul Eminescu, pe planeta Mercur”. Despre Ziua Culturii Naționale – nimic.

E drept, cu acest prilej sunt organizate pe la muzee, biblioteci, alte instituții de cultură, ba chiar și în Aula Academiei, manifestări omagiale. A căror audiență n-o va măsura nimeni, fiindcă va fi, în termeni statistici, neglijabilă. Ziua Culturii Naționale se sărbătorește, așa cum prevede legea, dar în spatele ușilor închise.

“Apetitul pentru cultură al cetățenilor a scăzut sub un minimum critic care ar justifica organizarea de manifestări cu adevărat publice” – se spune. Dar nu-i deloc așa. De pildă, “Noaptea albă a muzeelor” – un concept importat și la noi de câțiva ani, animă orașul până în zori și scoate din case chiar mai mulți oameni decât un meci internațional de fotbal câștigat de o echipă românească. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu atrage mai mulți spectatori decât își poate permite să găzduiască orașul, iar Festivalul George Enescu confirmă, cu fiecare ediție, că “apetitul pentru cultură” al românilor n-a sucombat.

Diferența dintre cele două tipuri de “manifestări” este cât se poate de simplă: dacă întâmplările culturale de succes sunt puse la cale, cu dăruire și competență de organizații, instituții și persoane entuziaste, Ziua Culturii Naționale este “reglementată” prin lege. Iar legea, la noi, are mai degrabă un efect centripet decât unul centrifug. Pe bună dreptate, legile, la noi, sunt percepute ca fiind făcute să-ți ia ceva, nu să-ți dea ceva. Cu cât ești mai dibaci în a ocoli legea, cu atât îți va fi mai bine.

În condițiile date, Ziua Culturii Naționale nu este ce ar trebui să fie – o sărbătoare, ci doar o lege ca oricare alta. De ocolit, adică.