Versiunea completă
Prima pagina

20.000 de dolari pe luna net? Nici nu ma gandesc!

Ca romanii nu sunt multumiti de salariile pe care le au, nu mai este de mult o noutate. Dar ca in Romania exista manageri care refuza salarii nete lunare ce pot ajunge pana la 20.000 de dolari (630 milioane de lei) si pachete de beneficii care depasesc ca valoare salariul, aceasta cu siguranta va va surprinde

Miruna Lebedencu · 19 februarie 2004 · 5 min de citit



Ca romanii nu sunt multumiti de salariile pe care le au, nu mai este de mult o noutate. Dar ca in Romania exista manageri care refuza salarii nete lunare ce pot ajunge pana la 20.000 de dolari (630 milioane de lei) si pachete de beneficii care depasesc ca valoare salariul, aceasta cu siguranta va va surprinde.



“In cadrul proceselor de recrutare pe care le-am derulat am avut mai multi candidati romani pentru un post de conducere in sistemul bancar care au refuzat un salariu lunar net de 20.000 de dolari si celelalte beneficii acordate, care depaseau valoarea salariului, a declarat ieri George Butunoiu, managing partner la firma Alexander Hughes Romania, specializata in recrutare pentru posturile de top management. El nu a putut preciza insa daca acesti candidati nu au fost multumiti de pachetul salarial sau daca pur si simplu nu au dorit sa lucreze pentru compania care a facut aceasta oferta: “Au fost mai multi factori”, a spus Butunoiu.



Continuand seria celor mai mari salarii refuzate in Romania, locul al doilea revine tot unei oferte pentru o pozitie de top management: 15.000 de dolari lunar net, venit oferit pentru un post de director general.



Datele Alexander Hughes Romania arata ca, pe masura ce se coboara pe scara ierarhica, de la nivelul de top management catre cel de middle (mijloc), ofertele salariale ale angajatorilor scad. Nu insa si pretentiile candidatilor.



“Am intalnit si cazuri in care o serie de aplicanti pentru pozitii de director financiar, director de resurse umane sau avocat intr-o firma de prestigiu au refuzat oferte care ajungeau la 7.000 de dolari net lunar”, a mai spus Butunoiu



Refuzuri au mai primit si angajatorii care au oferit salarii de 5.000 de dolari net lunar pentru un director de creatie in domeniul publicitatii, dar si cei care erau dispusi sa plateasca un director de marketing sau un director de vanzari cu 4.000 de dolari pe luna. In ceea ce priveste domeniu informaticii, specialistii nu au acceptat salarii de 3.000 de dolari pentru posturi de manager IT.



“Acestea nu sunt cele mai mari salarii din Romania pentru pozitiile respective, dar sunt venituri nete lunare refuzate de mai multe persoane. Exista si salarii mai ridicate, dar acestea sunt exceptii. Cel mai mare salariu pe care l-am vazut in Romania a fost de 500.000 de dolari brut pe an (peste 40.000 de dolari lunar) oferit pentru pozitii de presedinti sau vicepresedinti de banci”, a afirmat Butunoiu.



Minerva Cernea, contry managerul companiei de recrutare Pedersen & Partners, spune ca, in mod cert, nu suma oferita determina un candidat sa refuze o astfel de oferta. “Un candidat refuza o astfel de oferta fie pentru ca este vorba despre o pozitie pe care nu o doreste, fie pentru ca nu este de acord cu sarcinile pe care urmeaza sa le indeplineasca”, a explicat Cernea.



Indiferent care sunt pretentiile candidatilor, un lucru este cert: ca sa castigi mai bine nu mai trebuie sa pleci din tara. E suficient sa ajungi intr-o pozitie de top management si atunci te vor invidia chiar si colegii tai de pe aceeasi scara ierarhica din tarile vecine. “Salariile mari din Romania sunt apropiate de cele din tarile dezvoltate, iar in unele cazuri chiar le depasesc. De exemplu, in finante, contabili sau directorii financiari ajung de multe ori sa castige mai mult in Romania sau in tarile din jur, decat cei cu pozitii similare in tarile dezvoltate”, a mai spus Butunoiu. El apreciaza insa ca in perioada urmatoare salariile managerilor se vor opri la nivelul actual sau chiar vor incepe sa scada.



“Pana prin 1998 salariile mari cresteau intruna. Nu chiar in fiecare luna, dar sigur in fiecare an. In ultimii ani nu s-a mai inregistrat o crestere, ba, dimpotriva, salariile mari au mai scazut putin pentru ca oricum o parte din acestea nu aveau nici o justificare”, a mai spus managerul Alexander Hughes.



La randul sau, Minerva Cernea, apreciaza ca “in perioada urmatoare se va produce o plafonare a nivelului salariilor, dar aceasta va fi insotita de o crestere a numarului celor care vor castiga sume mari”.



Ideea ca managerii romani sunt uneori mai bine platiti decat omologii lor din tarile vecine a fost sustinuta si de reprezentantii companiei internationale de consultanta Hay Group. Potrivit ultimelor date prezentate de Hay Group, salariul brut al unui manager de varf din Romania ajunge, in medie, la 65.000 de dolari pe an (5.400 de dolari pe luna), peste nivelul din Cehia (47.000 de dolari). Singurii care ne bat la acest capitol sunt top managerii polonezi care au un venit de aproximativ 90.000 de dolari pe an (7.500 de dolari pe luna).



“In Romania, posturile cu responsabilitati ridicate sunt platite cu mult peste media pietei, in vreme ce muncitorii si persoanele cu studii superioare sunt subplatite”, a spus ieri Tamas Hettinger, directorul departamentului de sondaje al Hay Group, in cadrul seminarului “Salariile in Romania”.



El a mai spus ca cele mai ridicate salarii din Romania sunt acordate de catre companiile care activeaza in Bucuresti, nivelul remuneratiilor fiind cu circa 20% mai ridicat decat media pe tara. La polul opus se situeaza regiunea de dezvoltare Nord-Est, angajatii de aici primind un salariu cu 35% mai mic decat media.



In ceea ce priveste beneficiile, datele Hay Group arata ca, atat pentru pentru pozitiile manageriale de varf, cat si pentru cele de middle management, cele mai utilizate sunt telefonul mobil, cursuri de formare profesionala si masina de serviciu. Personalul de birou si muncitorii primesc in principal tichete de masa, cursuri de pregatire sau discounturi la cumpararea produselor companiei.
miruna.lebedencu@zf.ro

Citește și