Versiunea completă
ZF 24

200 de șomeri, instruiți ca somelieri într-un proiect cu finanțare europeană

Profesor de matematică, funcționar bancar, picoli, profesoare de canto, teologi sau tineri abia ieșiți de pe băncile facultăților sunt doar câteva dintre profilurile șomerilor care au urmat cursurile de formare profesională în somelările în cadrul unui proiect realizat de importatorul, distribuitorul și retailerul de vinuri Vinexpert, în parteneriat cu Blocul Național Sindical (BNS).

Corina Mirea · 17 octombrie 2012 · 2 min de citit

Profesor de matematică, funcționar bancar, picoli, profesoare de canto, teologi sau tineri abia ieșiți de pe băncile facultăților sunt doar câteva dintre profilurile șomerilor care au urmat cursurile de formare profesională în somelările în cadrul unui proiect realizat de importatorul, distribuitorul și retailerul de vinuri Vinexpert, în parteneriat cu Blocul Național Sindical (BNS).

În urma acestui program ( care a fost gândit inițial pentru 180 de absolvenți, alți opt fiind de acord să îl urmeze fără a fi remunerați), 188 de persoane au absolvit cursurile din cadrul unui proiect cu o valoare de 500.000 de euro, finanțat din fondurile europene pentru resurse umane.

“Meseria de somelier a fost percepută greșit până acum sau, mai bine spus, a fost neînțeleasă în România. Majoritatea oamenilor credeau că somelierul este un fel de ospătar mai «studiat». Sunt foarte multe de schimbat, există un deficit important de oameni calificați în domeniu, dar nivelul se ridică încet, încet”, spune Sergiu Nedelea, somelier și ambasador în România al Asociației Somelierilor din Europa.

În decursul celor zece săptămâni de cursuri, șomerii au beneficiat de 240 de ore practice și teoretice și au degustat aproximativ 600 de sticele de vinuri de cea mai bună calitate. Cea mai scumpă sticlă de vin pe care studenții au făcut “practică” costă puțin peste 300 de euro.

Potrivit lui Florin Bejan, managing parner în cadrul firmei Vinexpert, până în prezent aproximativ 50% din totalul absolvenților cursului de formare au reușit să se angajeze chiar în domeniul vinurilor sau într-un sector care are legătură cu acesta. De altfel, aproximativ 10 dintre aceștia lucrează în prezent în cadrul Vinexpert ca somelieri începători sau agenți de vânzare.

“Asistăm la un prezent mai bun în care somelierii încep să fie asimilați în restaurante sau hoteluri la nivel de management deja. Însă lucrurile nu trebuie să se oprească aici, este nevoie de multiplicarea proiectului la nivel național pentru a ne vinde mai bine produsele, pentru a face un export pe loc al produselor noastre, în loc să încercăm să exportăm pe alte piețe, unde este clar că nu avem nici o șansă”, precizează Cătălin Păduraru, membru în cadrul Asociației Degustătorilor Autorizați din România, membru în cadrul Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vinuri și fondator al Vinexpert.

Proiectul a început în luna septembrie a anului 2011 și ultima serie de studenți a finalizat cursul de formare profesională la începutul lunii octombrie anul acesta.

Reprezentanții proiectului spun că pentru viitor urmăresc să extindă acest program la nivel național și că au în plan demararea unui proiect în domeniu focusat pe sistemul privat.


Citește și