2002 - cel mai bun an postdecembrist

Desi plin de incidente si belele pe un fundal de cumplita saracie, 2002 a fost cel mai bun an de dupa revolutie. Inca doi ani ca asta si iesim din groapa, ca avem o scara pe care sa urcam. Spun groapa, pentru ca – asa cum sublinia si Iliescu – ne aflam inca sub nivelul economic din 1989, PIB este inferior celui de atunci, avem produse berechet dar puterea de cumparare este mai scazuta, iar majoritatea populatiei traieste mai prost. Dar pentru prima data urcam la toti indicii macroeconomici – cresterea economica de 4,7% este mai sus decat in tarile europene si dat fiind ca se repeta al doilea an confirma caracterul ei de durata; inflatia, bat-o focul, a scazut cu 10 puncte, mai tare decat se prognozase, si tot anul acesta am inceput sa ne luam la tranta cu dolarul si din cand in cand l-am incalecat. S-a ameliorat si structura exportului, nu mai exportam doar munca ieftina. Dupa profetia mea, au trecut 12 ani, mai avem opt!
Meritul guvernului Nastase e evident. Ca daca nu avem economie de piata functionala inseamna ca statul a facut treaba. O politica fiscala si monetara desteapta, iar Banca Nationala a pus la chimir 7 miliarde dolari, asa ca avem ce pune pe tort. Iar in 2003 guvernatorul Isarescu anunta ca inlocuim dolarul cu euro si ne-am pricopsit. Numai sa ne tina bracinarii pantalonii!
La nivel de trai stam inca prost cu majoritatea populatiei. Nu ne pricepem, ca guvernele central-europene, sa traducem cresterea economica intr-o ridicare a nivelului de trai la salarii anuale medii de 3-4 ori mai mari decat ale noastre. Deocamdata, guvernul Nastase a incercat un fel de welfare state in saracime, cu ajutor social care abia ajunge pe un dinte. Salariul minim a fost majorat la 2,5 milioane lei lunar; pentru trecerea cu bine a iernii, statul reduce ceva din factura pentru intretinere, vor fi asteptate actiunile de evaluare pentru neplata intretinerii, iar pentru scolari cornul cu lapte mai alina foamea. Sa spuna oamenii ca e un guvern caruia ii pasa de nevoile lor.
Social-democratia a facut treaba buna in tarile bogate si dezvoltate, unde exista un surplus in venitul national care poate fi repartizat conform justitiei sociale. In tarile occidentale, acest welfare state a avut si efecte politice asigurand pacea sociala in perioada postbelica. Partidele social-democrate au renuntat la doctrina luptei de clasa si s-au concentrat asupra cailor si mijloacelor menite a asigura conditii mai bune de viata in capitalism maselor muncitoare.
La noi, Partidul Social Democrat, pe langa masurile sociale mentionate mai sus, s-a straduit sa stabileasca relatii cat mai bune cu sindicatele. In cursul anului 2002, Adrian Nastase, presedintele PSD, a participat la congresele marilor centrale sindicale cu oferta: locuri de munca in schimbul pacii sociale. Totodata, a incheiat aranjamente cu liderii sindicali pe care i-a promovat ca deputati in parlament sau in alte posturi profitabile. In acest fel,  2002 a fost un an de pace sociala.
2002 a fost si un an de inmultire a noilor forte sociale generate de economia de piata: clasa mijlocie si patura ei superioara, capitalistii. Zecile de mii de vile ridicate in cartierele rezidentiale ale marilor orase si in zonele de atractie turistica, invazia automobilelor de lux si de teren, ocuparea aproape integrala a hotelurilor din statiunile montane si asaltul asupra magazinelor de consum in perioada sarbatorilor de iarna atesta forta economica a noilor clase sociale. 2002 a fost anul in care s-au manifestat cu o tarie fara precedent investitorii romani, care au achizitionat uzine si societati romanesti. Uzinele sodice Govora, Santierul Naval Constanta, Astra-Asigurari, Promex-Braila au fost cumparate de capitalisti romani cu sume de ordinul a milioane de dolari. Toate acestea ma indreptatesc sa apreciez 2002 ca anul cel mai bun din perioada de dupa revolutie.