2003 - an de conflicte internationale

In perioada scursa de la prabusirea imperiului sovietic, 2003 este primul an in care se profileaza grave conflicte internationale cu potential de razboi si cu serioase consecinte in politica si economia mondiala. Cand am scapat de cosmarul unei confruntari racheto-nucleare sovieto-americane, traiam cu iluzia ca va urma o era de pace si concordie internationala. Ei bine, acest vis e pe cale sa dispara.
Desi tara noastra nici nu vrea, nici nu poate, din lipsa de mijloace militare adecvate, sa se implice in razboiul ce se pregateste in Irak, trebuie sa privim cu ochii deschisi enormele consecinte ale acestui razboi: riscurile pentru economia mondiala ce planeaza asupra celei mai importante zone petrolifere din lume; complicarea situatiei si asa tensionate in Orientul Mijlociu prin efectul asupra violentului conflict israelo-palestinian; perspectiva ca invazia americana in Irak sa provoace caderea unor regimuri instabile in zona si sa incendieze ostilitatea islamica fata de Occident cu efect asupra terorismului international.
Exista o parere cvasiunanima ca lumea ar fi mai sigura si mai fericita daca n-ar domni la Bagdad sangerosul dictator Saddam Hussein. Dar constatam o profunda divergenta asupra modului cum sa fie eliminat, fara a provoca reactiile in lant pomenite mai sus. In presa americana se vorbeste deschis de existenta a doua abordari diferite in sanul administratiei Bush: strategia razboiului preventiv promovata de “ulii” in frunte cu vicepresedintele Cheney, ministrul apararii Rumsfeld si adjunctul sau la Pentagon, Wolfowitz, si strategia multilateralista inclinata spre negocieri si aliante, numai in ultima instanta recurgerea la razboi, sustinuta de Colin Powell, secretarul Departamentului de Stat. Powell a incercat si relansarea negocierilor de pace Israel-Palestina, ca membru al acelui cvartet cu Kofi Annan, secretar general ONU, Ivanov, ministru de externe al Rusiei, si Solana, reprezentantul Uniunii Europene. Dar a fost sabotat de Sharon sub motiv ca ar fi neavenita inainte de alegerile israelite din 25 ianuarie.
Dar sa vedem in ce faza se afla problema Irak. Ne amintim ca dupa niste afirmari unilateraliste, presedintele George W. Bush s-a dus la ONU si dupa doua luni de negocieri initiate de Powell, a obtinut o rezolutie unanima a Consiliului de Securitate (15-0) care punea accentul pe imputernicirea inspectorilor ONU sa mearga in Irak pentru a descoperi daca exista arme de distrugere in masa – chimice, biologice si proiecte nucleare – rezolutie dura, care prevede “consecinte foarte serioase” in cazul ca vor fi incalcari materiale (material breach) ale inspectiei. Saddam Hussein, trisor de mare clasa, si-a dat seama ca joaca ultima carte in prevenirea razboiului, a dat dispozitie de cooperare cu inspectorii ONU (cam 100 la numar), sa nu fie nici un fel de obstructionism ca in 1998. Fapt este ca pana acum, nu s-a produs nici o dovada ca in Irak exista asemenea arme interzise.
Intre timp, administratia Bush, prin declaratii de maxima ostilitate si intense pregatiri militare, a creat un curent atat de puternic spre solutia militara, incat toate ziarele scriu ca va fi razboi. Au aparut informatii privind instalarea cartierului general in Qatar, acordul Turciei si Arabiei Saudite de a permite folosirea aeroporturilor pentru avioane militare americane, trimiterea a zeci de mii de soldati in Kuweit. Raportul lui Hans Blix, seful inspectorilor ONU, este asteptat la finele lui ianuarie, dar un ziar englezesc a si anuntat ziua si ora atacului americano-britanic in Irak. La Washington s-a anuntat ca presedintele Bush nu a luat inca o decizie finala. Adevarul este ca in chestiunea unei actiuni militare trebuie sa se pronunte Consiliul de Securitate, iar dintre membrii permanenti Franta, Rusia si China solicita neaparat o decizie a Consiliului. Februarie pare sa fie luna declansarii atacului.
Majoritatea comentatorilor constata absenta unei discutii serioase in Camera si Senat asupra consecintelor unui razboi. Democratii se tem sa nu fie acuzati de lipsa de fermitate si curaj in apararea securitatii Americii. William Pfaff avertizeaza ca atacarea Irakului va mari ostilitatea antiamericana in lumea islamica, mai ales ca administratia Bush a parasit rolul de broker in conflictul israelo-palestinian si a trecut de partea lui Sharon. Se citeaza si parerea a doi generali care cred ca se subestimeaza capacitatea militara a lui Hussein de a recurge la un razboi de gherila in lupte de strada si blocuri, in care nu se poate folosi aviatia.
Pe deasupra, a izbucnit si criza din Coreea – decizia Phenianului de a relua productia de arme nucleare. Fostul sef al diplomatiei americane Warren Cristopher afirma ca daca e vorba de arme de distrugere in masa Coreea de Nord e mai importanta si urgenta decat Irak. Lui Hussein ii trebuie trei-patru ani ca sa produca arme nucleare, pe cand Coreea de Nord le are deja si dispune de rachete cu raza medie pentru a le transporta.
Pe scurt, 2003 se profileaza ca un an de grave conflicte internationale care in ultima instanta ne vor afecta si pe noi in plan economic.