22 de companii offshore implicate în fraudarea Petromservice, controlate de Vîntu și Țurcan
Probele obținute în urma comisiei rogatorii internaționale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achizițiile de acțiuni și fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu și Țurcan Octavian.
Probele obținute în urma comisiei rogatorii internaționale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achizițiile de acțiuni și fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu și Țurcan Octavian.
“Din declarațiile depuse la deschiderea conturilor bancare și din evidențele departamentului de înregistrare a societăților din străinătate înscrisuri transmise de autoritățile judiciare cipriote în urma comisiei rogatorii internaționale solicitate în cauză rezultă că toate companiile offshore prin intermediul cărora s-au realizat achizițiile de acțiuni și fraudarea patrimoniului S.C. Petromservice S.A. sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu și Țurcan Octavian, care au contribuit astfel în mod nemijlocit la săvârșirea infracțiunii de delapidare”, scriu procurorii în referatul prin care cer arestarea preventivă a zece persoane, între care Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca și Octavian Țurcan.
Dintre cele 22 de companii offshore, 13 îl au ca beneficiar real pe omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, trei pe Sorin Ovidiu Vîntu, cei doi fiind beneficiari reali și la o altă companie offshore.
Alte două companii, una înființată în 2003 și alta în 2006 îl au ca beneficiar real pe Liviu Luca.
Companiile offshore sunt societăți care, din rațiuni fiscale sau de confidențialitate, sunt înmatriculate în afara statelor în care își desfășoară activitatea comercială, în așa numite “centre financiare offshore”. Statele în care se înființează asemenea companii se caracterizează de obicei printr-o fiscalitate redusă și prin formalități minime de ținere a evidenței contabile și permit păstrarea confidențialității adevăraților administratori și asociați ai societăților (beneficiari reali/beneficiari efectivi în sensul prevăzut de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului).
Confidențialitatea beneficiarului real al unei companii offshore este asigurată prin desemnarea unor acționari nominali și a unor directori nominali, care figurează în mod formal în actele constitutive ale companiei, însă nu au dreptul de a administra patrimoniul și nu au nicio inițiativă în activitatea acesteia. Sediul companiilor offshore se stabilește în aceeași modalitate, prin atribuirea formală a adresei la care funcționează directorul nominal. Pentru a îngreuna identificarea beneficiarului real, o companie offshore poate figura, la rândul ei, ca acționar sau administrator al unei alte companii, eventual înmatriculate în alt stat, procedeul putând fi repetat de mai multe ori.
Toate formalitățile de înmatriculare a unei companii offshore se realizează prin intermediul unor agenții specializate, care desemnează dintre angajații săi directorii și acționarii nominali, atribuie adresa la care urmează să funcționeze compania și se ocupă de ținerea evidenței contabile sau de plata impozitelor. Directorii nominali își închiriază practic numele, în schimbul unui onorariu, astfel încât unii dintre ei figurează în sute sau mii de societăți comerciale, după cum la adresa agentului specializat figurează înmatriculate sute de alte societăți.
În momentul desemnării, directorul nominal întocmește un document în care indică cine sunt adevărații acționari ai companiei. De asemenea, adevăratul proprietar poate fi împuternicit să efectueze acte în numele companiei, în special operațiuni bancare.
“Astfel, beneficiarul real controlează întreaga activitate a companiei, fie în mod direct, încheind acte în baza procurii și dispunând efectuarea de plăți bancare prin ordine de plata sau prin intermediul internet bankingului, fie în mod indirect, prin dispoziții transmise directorului nominal.”, menționează procurorii în referatul cu propunere de arestare preventivă a zece persoane în dosarul Petromservice.
Directiva 2005/60/CE a Parlamentului european și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului impune statelor membre să adopte norme care să oblige instituțiile de credit să ia măsuri de cunoaștere a clientelei, incluzând verificarea identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri. Aceste prevederi au fost transpuse în legislația internă prin Legea privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului din 2007 (The Prevention and Suppression of Money Laundering and Terrorist Financing Law of 2007), în baza căreia, la deschiderea unui cont bancar în această țară, directorul nominal al unei companii offshore este obligat să indice beneficiarul real al companiei.
“Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu participa la întâlniri ca reprezentant al S.C. Petromservice S.A. și angaja societatea în fața partenerilor străini, așa cum rezultă din mesajele de poștă electronică identificate cu prilejul percheziției informatice efectuate în cauză, care atestă și că directorul general Șupeală Gheorghe îi era în fapt subordonat funcțional. Totodată, a rezultat că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu se implica direct în activitatea S.C. Petromservice S.A. și îi dădea indicații inculpatului Luca Liviu cu privire la deciziile pe care urma să le ia, reproșându-i dacă acesta adopta o altă conduită”, susțin procurorii.
În aceste împrejurări, la scurt timp după ce în patrimoniul părții vătămate a intrat suma de 323.059.381 euro obținută din vânzarea activității de servicii petroliere, inculpații au acționat pentru a transfera lichiditățile în patrimoniul unor companii pe care le controlau, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) și SC GM Invest SA (1.300.000 euro).
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-au reținut în acest dosar pe Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, fostul director general al Petrom Service Gheorghe Șupeală, fostul director financiar al Petrom Service Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Brașoveanu și Ioan Bohâlțeanu, pentru 24 de ore, acuzațiile fiind de delapidare, complicitate la delapidare și spălare a banilor.
Procutrorii au mai dispus față de Rino Graziano Raicovich, cercetat în același dosar, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Pentru cei zece reținuți, procurorii cer arestarea preventivă pentru 29 de zile, propunerea fiind înaintată instanței Tribunalului București.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026