4 mil. euro in lansarea berii si a apei minerale Solca
4 mil. euro in lansarea berii si a apei minerale Solca
Compania Bere Company Solca din Suceava detinuta de un gurp de investitori autohtoni locali va lansa, in primavara anului viitor, in urma unei investitii de doua milioane de euro berea Solca.
“Ne propunem sa atingem o tinta de vanzari de 100.000 de hectolitri in primul an de prezenta pe piata sub o marca corporatista si nationala: Solca. Vom scoate pe piata trei tipuri de bere in principal la sticle personalizate de 0,66 litri cu alcolizair pornind de la 2,75 cu care vrem sa concuram cu berile fara alcool, de 5,5 sI de 7,2”, spune Daniela Miron, unul dintre cei doi asociati ai Bere Company Solca.
Ea afirma ca doza 0,33 l sau multiplul acesteia se potriveste mai degraba acestei piete decat cea de 0,5 l. “Concurenta pe aceasta piata este foarte mare avand in vedere prezenta marilor jucatori la nivel mondial insa noi ne-am propus ca, in primii doi ani, sa nu realizam profit”, sustine Daniela.
Bere Company Solca se va lansa anul viitor sI pe piata apelor minerale in urma unei investitii de 2 milioane de euro. “Pentru primul an de prezenta pe piata ne dorim sa vindem 50.000 de hectolitri, urmand ca in urmatorii cinci ani sa crestem de 10 ori vanzarile. Vom lansa o apa plata, o apa plata cu lamaie sI o apa minerala”, spune Miron.
Daniela Miron, alaturi de asociatul ei Lucian Plamada, au afaceri in comert, turism si imobiliare.
Piata berii este una dintre cele mai concurentiale din Europa. Primii patru jucatori de pe piata fac parte din grupuri internationale ce se afla in topul primilor cinci producatori de bere din lume: Brau Union Romania liderul pietei cu 32% anul trecut face parte din grupul Heineken, SABMiller Romania cu locul doi 22% si Interbrew Romania locul trei cu 16% sunt filialele locului trei, respectiv unu mondial, iar Tuborg Romania locul patru cu 8% face parte din grupul danez Carlsberg – locul cinci mondial.
Cea mai spectaculoasa evolutie a avut-o in acest an European Drinks, care a ajuns pe locul patru in piata. Piata a atins anul trecut un volum de 12,8 milioane de hectolitri si o valoare de 550 de milioane de euro.
stelian.negrea@zf.ro
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026