62 de angajați ai Rompetrol sunt în Libia. Grupul a constituit o celulă de criză
Grupul Rompetrol, al doilea mare jucător din piața petrolieră locală, spune că are în Libia 62 de angajați care lucrează în cadrul diviziei de foraj și servicii speciale la sondă a companiei.
Grupul Rompetrol, al doilea mare jucător din piața petrolieră locală, spune că are în Libia 62 de angajați care lucrează în cadrul diviziei de foraj și servicii speciale la sondă a companiei.
“La nivelul grupului Rompetrol, s-a stabilit o celulă de criză pentru monitorizarea, coordonarea și menținerea legăturii cu cei 62 de colegi români din Libia, angajați ai diviziei de foraj și servicii speciale la sondă a companiei Rompetrol S. A. În același timp, suntem în legătură directă cu reprezentații Ministerului Afacerilor Externe și ai Consulatului României de la Tripoli pentru informarea corectă asupra situației personalului român din zonele afectate dar și pentru identificarea celor mai rapide și sigure soluții pentru protejarea acestora”, spun reprezentanții grupului Rompetrol.
Sursele citate au mai precizat că în funcție de evoluția evenimentelor din Libia dar și a recomandărilor autorităților de resort, grupul va adopta cea mai bună variantă pentru protejarea angajaților săi.
“Menționăm că reprezentanții companiei Rompetrol S.A. au transmis în data de 18 februarie către Consulatul Român din Tripoli toate datele de identificare și contact ale angajaților români din Libia”, mai spun reprezentanții Rompetrol.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026