7 efecte invizibile ale unei motiuni de cenzura

Nu voi face deliciul istericilor zilei sa fiu al ensprezecelea comentator care isi da cu parerea cu privire la Anastase, Basescu, Boc, Berceanu, Boagiu, etc – lista e lunga! Sunt destui aplaudaci, respectiv faultatori de meserie care se ocupa de acest lucru – dezgustatori in mod egal! Scopul meu este de a arata efectul intern pe care il are o motiune de cenzura asupra aparatului administrativ. Concluziile sunt mereu aceleasi, indiferent de guvern, in sistemul politizat al administratiei romanesti – impanzit cu servicii secrete, incompetenti cu pile si spagari traseisti. O motiune de cenzura are efecte imediate, palpabile, pentru foarte multi cetateni care au treaba cu autoritatile taman in zilele de maxima tensiune politica. Mai jos am enumerate 7 efecte ale unei motiuni de cenzura – aplicabile oricarui guvern, intrucat diferentele intre modul de a reactiona al guvernului sunt mai mici decat se crede de obicei.

1. O motiune de cenzura creste incorenta guvernului dincolo de parametrii “normali”
Exista, de pilda, ministrii care ies la atac cu mesaje diferite de Palatul Victoria, stiut fiind ca primul ministru este preocupat mai ales cu strangerea randurilor pentru votul de incredere in Parlament. De aceea, am avut o propunere de un nou acord cu Fondul Monetar facuta de un ministru, negata apoi de premier. Si totusi, parca un acord cu FMI nu poate fi transformat intr-o minge de fotbal intre doi politicieni. In plus, avem iesiri la rampa ale mai multor ministrii, dornici de a-si face putina reclama inaintea unei probabile remanieri. Ideea centrala pentru cei care ies putin din linie este de a-si crea o perna de aterizare in cazul in care sunt aruncati fara parasuta din avionul guvernamental. Toate aceste pozitionari ministeriale, insa, nu fac decat sa brambureasca si sa enerveze suplimentar un cetatean ajuns la capatul rabdarii.

2. Motiunea polarizeaza taberele interne din interiorul partidului aflat la guvernare
Talibanii tind sa se stranga in jurul sefului, cainii de atac ai partidului sunt trimisi aproape exclusiv in misiuni de reprezentare, mai ales pe televiziunile neprietene. Comunicarea guvernamentala intra intr-o zona inflexibila, monotona, care enerveaza – ca o incantatie stupida de tip “disc stricat” care nu mai are sens pentru cei carora le e adresat mesajul, doar pentru structurile apropiate guvernului. Purtatorii de cuvant devin inflexibili , repetand papagaliceste mesajele “de sus”. Cei care vor fi observati ca iesind si cu un milimetru din disciplina de partid vor fi sanctionati, scosi din functii si taiati de pe lista la contracte. Este posibil si sa se trezeasca si cu anumite conversatii pe mobil publicate in presa, “scurse” de oameni de bine inaintea unei investigatii a carei unic rol este sa ingroape un ins politic, turnand peste el doi metrii nu de pamant, ci doi metrii de burtiere isterice, rotitoare, cu mesaje “bomba, news flash”.

3. Echipa din jurul Primului Ministru capata un aspect de citadela sub asediu.

In zile ca acestea, se taie proiecte “irelevante, avand in vedere preocuparile curente pe care le avem” – in aceasta categorie intra de obicei proiecte externe, culturale, educationale, sau legate de subiecte precum agricultura sau executia fondurilor europene. Nu mai exista o echipa de tehnicieni care sa tina la suprafata chiar si respectarea termenelor impuse in sedintele pregatitoare de guvern. Ministrii petrec mai mult timp in discutii interne decat in propriul minister, intrucat obarsia puterii lor tine de legatura ombilicala cu Palatul Victoria si mai ales cu partidul, nicidecum de rezolvarea problemelor curente ale ministerului. Directorii de cabinet devin hiper-protectori, rezolvand doar problemele “arzatoare” – in general cele care, daca ar cadea, ar crea un scandal pe televizor. Restul teancului poate astepta, gandesc ei! Un sfert din problemele importante pentru noi toti sunt astfel masacrate, in zile precum acestea, din judecata unui director de cabinet de pe undeva. Este posibil ca o parte din lucrurile care “pica” sa nu mai poata fi indreptate ulterior.

Imi amintesc, de pilda, de zambetul tamp al unor colegi cand le ceream ajutorul pentru rezolvarea unei probleme legata de blocarea finantarii unui proiect de arhitectura urbana in cele doua saptamani dintre demisia si revenirea asupra demisiei din 2005 a premierului Tariceanu. In opinia lor, imi pierdeam vremea inutil, in conditiile in care in cateva zile ne vom impacheta cu totul si vom parasi cladirea. Ba mai mult, dovedeam ca sunt un technocrat naiv care nu se poate concentra pe problemele care conteaza. In opinia mea, vroiam ca un proiect de arhitectura urbana, in care Romania risca sa piarda 2 milioane de euro oferite gratis de Organizatia Natiunilor Unite, sa mearga inainte, chiar daca as fi reusit scoaterea hotararii de guvern, ipotetic, in ultima zi de mandat a unui guvern. Ar fi stupid sa afirm ca eu aveam dreptate, iar respectivii se inselau cu siguranta – sunt doar doua puncte de vedere, doua moduri de a privi lucrurile care sunt pe veci ireconciliabile.

4. Munca din ministere se opreste aproape de tot
Cantitatea de documente din sedintele de guvern se reduce la jumatate, in conditiile in care sefi de la juridic de prin ministere si alti directori se chinuie sa taraganeze actul guvernamental, chiar si in subiecte banale, precum hotarari de guvern pentru insamantari sau transmiterea unui imobil al statului catre o manastire – chestiuni fara vreo miza, care trec de obicei ca trenul prin gara, fara obiectii. Hartiile zac apoi cu zilele prin ministere. Motivul este un instinct de conservare bine impamantenit: un fel de “hai sa nu facem nimic controversat in aceste perioade tulburi, pentru a nu putea fi acuzati de nimic si a nu fi criticati in aceste perioada de schimbari”. Nu este ceva spus, ci o lege nescrisa care este totusi acceptata tacit in foarte multe institutii. Cartitele birocratiei romanesti au supravietuit mereu prin nemiscare, inactiune si disimulare, ba chiar acoperindu-se strategic cu un strat de hartii in asteptarea unor vremuri mai bune.
5. Exceptia : ultimele documente sunt “impinse”
In mod invariabil, exista cateva documente, doua -trei care sunt “crosetate” astfel incat sa fie lansate cat mai curand posibil, intrucat semnatarul, cel care saptamana asta are pixul in mana s-ar putea sa nu mai fie acolo si pe viitor. Juristi stransi cu usa sa se uite pe niste hartii musai azi, ca “arde”, circuite interne in minister obtinute in fuga calului din dispozitia unui ministru sau a vreunui secretar de stat cu frica in san. Mai sunt auditori sariti, directori care isi iau concediu medical o zi mai bine decat sa semneze astfel de documente, delegari de competente pentru a baga la inaintare eventual un secretar de stat in locul ministrului. Iar cum atentia jurnalistilor este in general atintita asupra subiectelor politice, care domina emisiunile de stiri, terenul li se pare multora “propice”. La fel ca in cazul unor documente semnate in ultimele zile din decembrie, se vor descoperi macar cateva mini -bombe semnate in zilele dinaintea motiunii.

6. Intalnirile informale devin mai importante decat munca curenta de prin ministere
Perioada in care directorii si secretarii de stat dau mai rar prin minister este compensata prin intalniri informale. Cafenelele unor hoteluri din Bucuresti, mai ales in jurul Parlamentului si Guvernului sunt impanzite de oameni care pun tara la cale. Se promit aliante, se schimba copii de proiecte de decizii, se mai impinge ceva pe ultima suta de metrii in contul unor bani arvuniti deja. Directorii care au doar “spate” pe parte PDL isi descopera brusc vecini mari prin PSD, matusi liberale si probabil si vreun unchi UDMRist. Se cerceteaza cine e “pe val”, cine e in scadere, cine reuseste sa “propteasca” si cine risca sa fie remaniat. Un ministru amenintat public de spectrul remanierii are o munca de doua ori mai mare, zilnic, doar pentru a strunii oamenii, mereu aceeasi, care fac sa se roteasca parghiile administrative. Invers, stiu cazuri cand chiar inainte de alegeri un coordonator de campanie al unui partid transmitea unui functionar public dintr-o autoritate ca “nu crede ca il poate salva”. De aceea, combinatoristica damboviteana este la mare pret in administratie.

7. Motiunea naste remaniere, iar nou-venitii vor reinventa apa calda
Va exista o mini-drama administrativa acolo unde se inlocuiesc titularii unor posturi de la nivelul administratiei centrale. Proiectele nedemarate vor incremeni cel putin inca trei luni, pana sunt studiate de noul venit. In cazul cel mai fericit li se va da totusi drumul cu intarziere, dar de cele mai multe ori ele vor aduna praful in dosare care nici macar nu vor mai fi arhivate, ci li se va pierde urma in interiorul institutiilor. Proiecte demarate deja sunt de multe ori inlocuite sau revizuite in functie de “noua viziune” a demnitarului – o fraza des rostita care incapsuleaza perfect ineficienta reinventarii apei calde cu fiecare nou Gigel care obtine o functie de demnitate publica. Efectele se vad pe teren in drumuri reabilitate care se termina brusc intr-un loc in care nu te astepti, sali de sport neterminate sau in lucrari demarate si apoi abandonate de catre stat.

Concluzia concluziilor, indiferent de trecerea sau nu a motiunii (sansele istorice nu sunt grozave: in 20 de ani, in Romania a trecut o singura motiune! ) este pierderea unei luni si jumatate cu rearanjarea unor sezlonguri pe puntea Titanicului, fara vreo actiune concreta care sa diminueze impactul aterizarii dure anuntate pentru salariati si pensionari. Dupa paruiala ritualica, ramane de rezolvat o singura “mica” problema – gaura din sala motoarelor.

Razvan Orasanu este fost consilier economic al premierului Calin Popescu Tariceanu si fost presedinte al AVAS