Versiunea completă
Ziarul de Duminică

7 milioane de dolari pentru un cvartet de coarde/ de Daniel Nicolescu

După o listă a celor mai bine vânduți pictori contemporani (ca și cifră de afaceri) în 2010, vă propunem un top al celor mai înalte licitări din anul trecut pentru pictura contemporană. Spre deosebire de arta veche și modernă, nicio achiziție de artă contemporană nu a depășit pragul de 10 milioane de dolari (ultima oară acest lucru se întâmplase pe 12 noiembrie la Christie’s, când eroul vânzărilo…

Daniel Nicolescu · 27 ianuarie 2011 · 2 min de citit

După o listă a celor mai
bine vânduți pictori contemporani (ca și cifră de afaceri) în 2010,
vă propunem un top al celor mai înalte licitări din anul trecut
pentru pictura contemporană. Spre deosebire de arta veche și
modernă, nicio achiziție de artă contemporană nu a depășit pragul
de 10 milioane de dolari (ultima oară acest lucru se întâmplase pe
12 noiembrie la Christie’s, când eroul vânzărilor din ultimii ani,
Basquiat, scosese 12 milioane de dolari pentru “Untitled,
Boxer”).

În 2010, recordul pentru o pictură
contemporană era cât pe ce să ajungă la 7 milioane de dolari. E
vorba despre “String Quartet” (“Cvartetul de coarde”, foto 1), o
pânză hiperrealistă a chinezului Yifei Chen (al cărui profil îl vom
detalia într-unul dintre viitoarele numere ale ZD, la rubrica TOP
2010), care a căzut sub ciocan la o sumă de aproape zece ori mai
mare decât cea estimată: 6,9 milioane de dolari, la Christie’s Hong
Kong. Grație acestei vânzări, chinezul a generat, în 2010, o cifră
de afaceri de 12 milioane de dolari, cu “doar” 16 lucrări. Oarecum
neașteptat, pe listă se află, în poziția a noua, o lucrare a lui
Christopher Wool (ce consfințește un record personal al
artistului), “Blue Fool” (foto 2), vândută cu 4,4 milioane de
dolari la Christie’s New York, pe 11 mai 2010. Suma reprezintă de
două ori suma avansată ca estimare la începutul
licitației.

Dar iată și lista:

1. String Quartet, Yifei Chen, 6.933.599
USD, 29.05.2010,
Christie’s Hong Kong

2. Untitled, Stardust, Jean-Michel Basquiat,
6.400.000 USD, 12.05.2010, Sotheby’s New
York

3. Dos Cabezas (foto 3), Jean-Michel
Basquiat, 6.250.000 USD, 10.11.2010, Christie’s New
York

4. Nurse in Hollywood # 4, Richard Prince
(foto 4), 5.700.000 USD, 13.05.2010, Phillips de Pury New
York

5. Riddle Me This, Batman, Jean-Michel
Basquiat, 5.500.000 USD, 09.11.2010, Sotheby’s New
York

6. Self Portrait as a Heel, Jean-Michel
Basquiat, 5.200.000 USD, 11.05.2010, Christie’s New
York

7. Untitled, 1987, Jean-Michel Basquiat,
5.100.000 USD, 10.11.2010, Christie’s New
York

8. Loopy (foto 5), Jeff Koons, 4.521.300
USD, 30.06.2010, Christie’s Londra

9. Blue Fool, Christopher Wool, 4.400.000
USD, 11.05.2010, Christie’s New York

10. Man Struck by Lightning, Jean-Michel
Basquiat, 4.200.000 USD, 10.11.2010, Christie’s New
York

Cu șase titluri din zece, în acest
superexclusivist pluton de maeștri, Basquiat rămâne, postum,
campionul miracolelor artei contemporane.

Citește și