Versiunea completă
Business Internaţional

800 mld. euro pentru liniștea UE. Este suficientă plasa de siguranță?

Guvernele din zona euro au convenit plafonarea capacității fondurilor de urgență la 800 de miliarde de euro, respingând cereri pentru resurse mai ample destinate protejării statelor cu probleme împotriva crizei datoriilor, a declarat, vineri, ministrul de Finanțe al Austriei, Maria Fekter.

Marius Oncu - Mediafax · 30 martie 2012 · 1 min de citit

Guvernele din zona euro au convenit plafonarea capacității fondurilor de urgență la 800 de miliarde de euro, respingând cereri pentru resurse mai ample destinate protejării statelor cu probleme împotriva crizei datoriilor, a declarat, vineri, ministrul de Finanțe al Austriei, Maria Fekter.

Circa 300 de miliarde de euro sunt fonduri deja angajate pentru programele financiare în derulare cu Grecia, Portugalia și Irlanda, în timp ce Mecanismul European de Stabilitate, fondul permanent al zonei euro, va dispune de 500 de miliarde de euro, a spus ministrul, citat de Bloomberg.

Fondurile rămase din Facilitatea Europeană de Stabilitate Financairă vor fi folosite doar pentru aducerea fondului permanent la nivelul țintit.

“Zona euro este cu mult mai stabilă decât acum câteva luni”, a spus Fekter la o reuniune a miniștrilor de Finanțe, la Copenhaga.

Liderii europeni încearcă să ajungă la un echilibru între cererile internaționale pentru un fond mai puternic de combatere a crizei și opoziția țărilor care asigură cea mai importantă contribuție, în frunte cu Germania, față de asigurarea de ajutor suplimentar statelor cu situație financiară dificilă.

Ministrul german de finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat anterior că zona euro nu ar trebui să aloce mai mult de 800 miliarde euro pentru mecanismele de siguranță, iar accesarea fondurilor de urgență ar trebui să fie permisă doar statelor care se angajează la măsuri de reformă.

Miniștrii Finanțelor din zona euro ar trebui să finalizeze vineri structura fondurilor de urgență, pregătind astfel una dintre ultimele componente ale programului anticriză al UE.

Un document obținut de Reuters arăta că miniștrii prezenți la Copenhaga pregăteau un mecanism de urgență de cel puțin 700 miliarde euro, cu promisiunea de a angaja alte 240 miliarde euro dacă ar fi necesar.

Citește și