A 25-a ora

Cu ghinionul in lesa s-ar putea intitula la fel de bine acest film-metafora despre un ins care, in al 12-lea ceas, incearca sa se lamureasca unde a gresit de si-a nenorocit viata.
In secventa preambul – o noapte intunecata intr-un New York ostil – eroul salveaza un caine si-si lanseaza crezul: “Daca e sa se-ntample, se-ntampla!”
Sub semnul fatalitatii, al determinarii sta intreaga actiune prestabilita in existenta protagonistului. Dupa cum indica unul dintre posterele de pe peretii elegantului apartament al traficantului de droguri ce-a dat de bucluc: Cool Hand Luke cu Paul Newman e prin excelenta o pelicula despre duritatea spatiului concentrationar. La inchisoare urmeaza sa plece si eroul caruia i s-au mai acordat 24 de ore de libertate. In acest ragaz incearca sa-si clarifice anumite lucruri extrem de importante care sa-l ajute eventual sa faca fata la condamnarea ce-l asteapta cu cel putin 7 ani de detentie.
Romanul omonim al lui David Benioff a aparut in 2001 si l-a interesat pe Spike Lee, cineastul care a depasit faza filmelor in exclusivitate pentru black Americans si se hazardeaza sa se ia la tranta cu intreaga societate transoceanica, surprinsa imediat dupa momentul crucial 11 septembrie 2001. Catastrofa a fost insinuata in subiect de catre autorul-scenarist intr-un mod neostentativ: unul dintre vechii amici ai eroului locuieste chiar in vecinatatea Punctului zero, unde ziarul The New York Times spune ca aerul e infestat. Cu nonsalanta – semn al refuzului de a se lasa intimidat de indiferent ce intruziune, respectivul individ replica sec ca el…citeste The Post.  In  corelatie cu imaginile de cosmar ale camioanelor care nu prididesc sa curete locul dezastrului, a fost introdusa o scena zguduitoare in care eroul dialogheaza cu sine insusi la oglinda dintr-un closet public. Prin fata ochilor i se perinda pe repede-nainte toti cei vizati in amara diatriba, deopotriva imprecatie si rechizitoriu la adresa mizeriei existentiale. Sunt incriminate etniile naturalizate si colorata fauna mafiota si chiar Iisus Christos.
Frumusetea morala a filmului consta in faptul ca vinovatia generica este incet incet diagnosticata la nivelul individului care trebuie sa-si constientizeze responsabilitatile intr-un regim “democratic” atat de permisiv.
Edward Norton (care de multa vreme isi dorea sa joace sub directia causticului cineast de culoare) a avut noroc ca Tobey Maguire s-a lasat ispitit de Spiderman si s-a rezumat sa fie doar coproducator la ecranizarea pe care el a provocat-o.  Cu aceeasi tenacitate ca si in Fight Club, Norton se lupta cu un contre-emploi ce corespunde cu situatia personajului care si-a cladit cu truda imaginea de dur, impins de timpuriu in afacerile cu droguri  dintr-o imperioasa nevoie de bani. De acesti bani necurati urmand sa profite si tatal-vaduv alcoolic (Brian Cox ca totdeauna extrem de veridic) si iubita portoricana (Rosario Dawson de o calda senzualitate) initial  scolarita sedusa de bunastarea si nu doar de farmecul destul de precar al barbatului. Obligat nu doar la retrospectie, ci si la clarificarea adevaratelor sentimente pe care cei considerati apropiati le nutresc pentru el, cel ajuns la ananghie din propria sa imprudenta si inconstienta.
Filmul sta si sub semnul suspiciunii pentru ca eroul nu stie sigur cine l-a tradat. Tensiunea aceasta abil intretinuta de muzica lui Terence Blanchard – un recviem descompus in acorduri grave – se propaga pana in ultima parte, lung flash-forward – o posibila cale de iesire din impas: evadarea intr-o alta noua existenta. Sloganul cu “Viata asta era cat pe ce sa nu se-ntample!” fiind valabila la fel de bine si pentru cosmarul deja consumat…

* 25th Hour. SUA 2003. Regia: Spike Lee. Cu: Edward Norton, Barry Pepper, Philip Seymour Hoffman, Rosario Dawson, Anna Paquin, Brian Cox. Distribuit de Glob Com. Data premierei: 18 aprilie 2003.