A citi-citire

Cu ani in urma, sa fi fost prin 1987, veneam dintr-o calatorie scriitoriceasca in Ungaria. La granita noastra, putin politicosul vames, dupa ce a evaluat, dintr-o ochire, dimensiunea redusa a bagajului (o sacosa mica de voiaj), m-a intrebat sec: “Arme, carti?”.
Era perioada in care, prin amici si cunostinte de incredere, te straduiai sa pui mana pe celebrul roman “1984”. Il aveam deja dar, oricum, nu l-as fi putut citi in ungureste, fiind eu sudista. Dar vamesul isi facea datoria si intreba tot omul cu aspect “dubios”, care nu umplea plasa de sus a compartimentului cu marfurile traficate intens in vremea aceea.
Faptul de a pune alaturi, in aceeasi intrebare, armele si cartile m-a uluit. Marturisesc insa ca o oarecare placere secreta resimteam. Adica uite, dom’le, cartile au si ele puterea lor, mai ales ca noi, scriitorii, eram deja taxati drept inutili, enervanti, neproductivi. Ca meserie, oricum, nu existam (erau doar… scriitorii de vagoane), iar nomenclatorul “ramurilor de activitate” se incheia asa: apa, gunoi, canal, invatamant, sanatate, cultura.
Dupa 1990, pe piata libera a cartii au aparut de toate, de la “Mein Kampf”, la “Sexul in bucatarie”. Sa fim bine intelesi, nu dispretuiesc nimic si nu formulez judecati de valoare. Nici macar de utilitate. Constat doar paleta larga a tipariturilor. Tot omul are dreptul sa fie si curios, si informat. Continuu sa nu cred in existenta in sine a cartilor “periculoase”. Periculoasa este doar ignoranta, nepregatirea suficienta pentru abordarea unui anumit tip de carte. Sunt filme care se transmit dupa o anumita ora, cu specificarea ca ar fi bine sa nu fie urmarite de copii. Multi dintre adulti, insa, raman copii (nu in sensul candorii, ci al ignorantei), iar lecturile nepregatite de un anumit fond de cunostinte risca sa-i buimaceasca. Adica nu te apuca sa citesti (ca tot e la moda) “Codul lui Da Vinci”, daca nu ai citit, in prealabil, cele patru Evanghelii. Risti sa pierzi orice sansa de a mai putea sa intredeschizi, macar, portile catre sacralitate.