A crescut cu 5% după doi ani de scăderi abrupte
Producătorii de ciment prezenți pe piața locală vorbesc despre o revenire ușoară a pieței de profil în 2011, după doi ani de criză în care afacerile le-au scăzut abrupt, aproape înjumătățindu-se față de perioada de boom. de Piața locală a cimentului a înregistrat anul trecut un avans de circa 5% față de 2010, iar cei trei mari producători - Lafarge, Holcim și Carpatcement - au revenit după doi an…
“În 2011 piața a înregistrat o ușoară creștere, de aproximativ 5% comparativ cu 2010, trendul de creștere manifestându-se și în vânzările de ciment ale companiei noastre, care au crescut cu aproximativ 7% în volum”, spune Florian Aldea, directorul general al Carpatcement Holding, subsidiara locală a grupului german HeidelbergCement.
“Obținerea acestor rezultate pozitive a fost posibilă datorită existenței factorilor ce țin de mediul economic local și de poziționarea geografică favorabilă, cât și de extistența unor factori interni, ce țin de modul specific de abordare și de adaptare la piață al companiei”, a mai spus Aldea. Anterior, în 2010, Carpatcement a înregistrat o cifră de afaceri de circa 189 milioane de euro, potrivit Ministerului de Finanțe
Aldea consideră că deși demararea marilor proiecte de construcții anunțate de stat încă întârzie, revenirea pe un trend pozitiv a pieței cimentului a fost posibilă datorită începerii unora dintre lucrările de infrastructură, dar și a unor proiecte de construcții de centre comerciale și logistice.
Tot despre o creștere de circa 5% a pieței de ciment vorbește și Daniel Bach, directorul general al subsidiarei locale a elvețienilor de la Holcim.
“Rezultatele financiare ale Holcim România se încadrează în evoluția generală a pieței cimentului, care, conform datelor preliminare, în 2011 a înregistrat o creștere de circa 5%, datorată în principal cererii mai ridicate din zona proiectelor non-rezidențiale (centre comerciale, spații industriale) și infrastructură. În cadrul acestei evoluții pozitive au avut un aport și condițiile meteo favorabile înregistrate anul trecut față de 2010, care au permis extinderea perioadei propice construcțiilor”, a spus Bach.
În cazul grupului francez Lafarge, vânzările de ciment pe piața locală au înregistrat anul trecut un avans de 5,5% în volum, pe fondul lucrărilor nonrezidențiale și de infrastructură, potrivit raportului pe 2011 al companiei. În 2010, Lafarge România înregistra afaceri de circa 170 de milioane de euro.
Plus 2-5% în 2012. Pentru 2012, estimările prevăd o creștere de două până la cel mult cinci procente a pieței cimentului, în special datorită proiectelor de infrastructură.
“Pentru anul 2012 anticipăm o menținere a volumelor la nivelul anului 2011, cu o posibilă creștere între 2 și 5% în cazul demarării proiectelor mari de infrastructură anunțate de guvern. Dacă va fi respectat programul de lucrări de infrastructură promis, probabil că ponderea acestora în piața construcțiilor se va mări comparativ cu cea deținută în prezent de lucrările rezidențiale”, consideră Florian Aldea de la Carpatcement.
Similar, Daniel Bach de la Holcim România afirmă că piața locală a cimentului ar putea crește cu 2-3%, tot pe fondul cererii din zona proiectelor de infrastructură și a celor non-rezidențiale, estimând că evoluția cifrei de afaceri a companiei pe care o conduce va urma, în linii mari, evoluția pieței de ciment în anul acesta.
“Nu putem spera la un reviriment în sectorul rezidențial atât timp cât avem în continuare de-a face cu proiecte de real estate suspendate și acces dificil la creditare în cazul potențialelor proiecte noi”, a explicat Bach.
Toți cei trei mari jucători din industria cimentului și-au schimbat în ultimul an și jumătate șefii pe piața locală.
Astfel, Daniel Bach a preluat conducerea Holcim România în aprilie anul trecut de la Markus Wirth, în timp ce Florian Aldea conduce Carpatcement Holding de la începutul lui 2011, înlocuindu-l pe Mihai Rohan.
La începutul acestui an, și compania Lafarge România și-a schimbat conducerea, în contextul în care franțuzoaica Sonia Artinian l-a înlocuit pe Philippe Questiaux, devenind astfel prima femeie care conduce operațiunile locale ale unuia dintre cei trei mari producători de profil.
Cele trei companii au realizat anul trecut afaceri cumulate de aproximativ 600 de milioane de euro, dar sunt încă departe de rezultatele din 2008, cel mai bun an al pieței, când vânzările au depășit un miliard de euro.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere după T1 2022ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026