A noua artă, mereu nouă/ de Daniel Nicolescu

Această expresie este datorată lui Morris (Maurice de Bévère), creatorul personajului Lucky Luke (cowboy-ul care trage cu pistolul mai repede decât propria lui umbră) și lui Pierre Vankeer, care au susținut, timp de trei ani, în cadrul faimosului organ BD “Journal de Spirou”, o rubrică având acest nume (începând cu 17 decembrie 1964). Inițial, cei doi se gândiseră la a “opta artă”, dar au cârmit-o pe drum, aflând că apelațiunea fusese deja confiscată de televiziune. Prin urmare, “a noua artă” a intrat și a rămas în conștiința publică, datorită lor, drept numele de scenă al benzii desenate.

O artă care, în ciuda aparentei sale frivolități (și audienței, confiscată, potrivit unei prejudecăți destul de active până și astăzi, de către cei mici) este complicată, complexă și densă, o artă nouă, care solicită atât harul expresiei grafice, cât și colarea ei pe un scenariu cu virtuți literare, totul așezat sub semnul unei neobișnuite celerități a comunicării. În ciuda prestigiului internațional uriaș (în Franța și Belgia, cel puțin, topurile de bestseller-uri conțin an de an, obligatoriu, cel puțin câteva titluri BD, cu vânzări per titlu care depășesc jumătate de milion de exemplare), banda desenată a fost și este, la noi, tratată ca o întreprindere artistică de grad secund. Are fideli, admiratori devotați la modul religios, fani nebuni de amor pentru ea, dar nu și-a câștigat încă publicul. Animatorii fenomenului, de cele mai multe ori ei înșiși autori de BD, se străduiesc în fel și chip să repare acest neajuns și mobilizează forțe masive pentru a o impune pe piață.

Anul acesta, între 22-25 octombrie, s-a desfășurat, de pildă, Salonul Internațional al Benzii Desenate de la Constanța. A fost vorba despre o ediție aniversară, care a consfințit o intrare într-o serioasă tradiție (ne-am aflat la a 20-a ediție) și care a avut acțiuni organizate de Alianța Franceză, Ambasada Franței în România, Delegația Wallonie-Bruxelles la București, Asociația Bedefililor din Romania (da, există și așa ceva) și Muzeul Național de Artă Constanța.
Pe 28 octombrie, la București, o cordială rivalitate regională sau, pur și simplu, nevoia, resimțită de către promotori, de deschidere mai amplă a fenomenului BD spre public a făcut posibilă inițierea Salonului European de Bandă Desenată de la București, proiect al cluster-ului EUNIC în România. Cu patronaje și parteneriate la fel de înalte și promițătoare ca ale constănțenilor (la care se adaugă Centrul ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Goethe Institut, ICR, Institutul Francez, MNAC, Librăria Cărturești ș.a.), Salonul din capitală (deschis între 28 octombrie și 21 noiembrie, la Galeria Etaj ¾ din sediul TNB), lărgește evantaiul manifestărilor și alătură exponatelor de pe simeze conferințe, ateliere de grafică, sesiuni de autografe și vânzare de albume BD, concerte, proiecții de film, lansări de carte, expoziții speciale în alte locații, dezbateri. Merită, în acest alai impresionant de acte culturale, menționată secțiunea cu care se deschide traseul expozițional al Salonului, secțiune dedicată benzii desenate românești și care face o strălucită antologie de lucrări originale (spre deosebire de print-urile din celelalte zone), ce merg de la jumătatea secolului trecut, trecând prin epoca românească a lui PIF, cu voiosul Minitehnicus și glorioasele personaje istorice de pe raftul întâi al propagandei naționaliste a Epocii de Aur, până la perioada contemporană, de eflorescență a BD-ului fantastic sau științifico-fantastic sau a comics-urilor dezinhibate.

După deschiderea oficială a Salonului, din seara de 28 octombrie, a avut loc unul dintre evenimentele-cheie ale Salonului, anume lansarea albumului “Istoria Benzii Desenate Românești, 1891-2010”, sub semnătura lui Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu (cu o prefață de Adrian Cioroianu), volum apărut la Editura Vellant. Prospețimea obiectului în sine (o caracteristică, de altfel, a majorității aparițiilor de “cărți însemnate” de la Vellant, foto 5), paginării magistrale și imprimării pe măsură, i se adaugă florilegiul de informații povestite captivant, ca într-o bandă desenată de succes, de către cei doi autori. O carte de istorie culturală care va face istorie – și nu doar printre bedefilii români.