A zecea zi de protest la Universitate față de proiectul Roșia Montană
Aproximativ 200 de persoane s-au strâns la fântana de la Universitate din Capitală, marți seară, în a zecea zi a protestului față de proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Manifestanții au venit cu steaguri, deja tradiționalele peturi umplute cu pietricele și bannere pe care sunt scrise mesaje ca “România nu e de vânzare”, dar și întreaga lor listă de solicitări, respectiv retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România și introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.
Scandarea cea mai frecventă la protest este, și de această dată, “Uniți, salvăm Roșia Montană!”.
Lângă manifestanții contra proiectului de la Roșia Montană se află și câteva persoane care protestează față de eutanasierea câinilor fără stăpân.
Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roșia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marș pe traseul bd. Nicolae Bălcescu – bd. Magheru – bd. Lascăr Catargiu – bd. Iancu de Hunedoara – Șoseaua Ștefan cel Mare – Calea Moșilor – bd. Carol.
Proteste similare au avut loc duminică în mai multe orașe din țară, printre care Cluj-Napoca, Brașov, Alba Iulia, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Suceava și Iași.
La protestele de până acum din Capitală, manifestanții au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopții, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar și un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piața Constituției și în Piața Victoriei.
Protestele de la București, alături de manifestări similare desfășurate în alte orașe din țară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.
Comisia juridică din Senat a adoptat, marți, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România.
Proiectul de lege a primit aviz negativ, tot marți, și din partea Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului din Senat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că în situația respingerii proiectului privind Roșia Montană consecința negativă este “ștergerea județului Alba de pe harta economică”, menționând că dorește ca toți parlamentarii PSD să voteze în cunoștință de cauză și nu pe “criterii politice”.
Acțiunile Gabriel Resources continuă să scadă accelerat și s-au plasat marți după primul sfert de oră de tranzacționare cu 22% sub cotația de luni, când titlurile companiei canadiene care vrea să dezvolte proiectul Roșia Montană s-au prăbușit și au pierdut mai mult de jumătate din valoare.
Compania Gabriel Resources a transmis luni, într-un comunicat, că va analiza toate opțiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roșia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenția de a iniția o acțiune în instanță.
Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern în 27 august, exploatarea minieră de la Roșia Montană propusă de compania roșia Montană Gold Corporation “este de utilitate publică și de interes public național deosebit”.
Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârșitul acestui an, iar participația statului ar crește cu încă 5,69%, la 25% din acțiuni, dar condiționat de emiterea la timp a tuturor autorizațiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources și Roșia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roșia Montană Gold Corporation deține la Roșia Montană (județul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint.
Investiția Roșia Montană, blocată de mai mulți ani din cauza disputelor privind protecția mediului, a fost inclusă în Planul național de investiții și locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern și prezentată ca proiect de “exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deține în prezent 80,69% din proiectul Roșia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026