Versiunea completă
Bănci și Asigurări

ABN AMRO rezista pe o piata mondiala nefavorabila

ABN AMRO rezista pe o piata mondiala nefavorabila

Razvan Voican · 16 august 2001 · 1 min de citit

Activitatea grupului financiar olandez ABN AMRO a fost “relativ buna” in prima jumatate a anului, in ciuda conditiilor economice mondiale nefavorabile, afirma Rijkman Groenik, presedintele grupului. Profitul net inregistrat in al doilea trimestru a scazut cu 1,8% fata de primele trei luni ale anului, insumand 671 milioane de euro. ABN AMRO este prezent in Romania din noiembrie 1995.

La sfarsitul anului trecut, ABN AMRO Romania se situa pe locul cinci in sistemul bancar, dupa valoarea activelor. Obiectivul bancii pentru anul acesta este plasarea pe pozitia a patra, ocupata in prezent de ING Bank.

ABN AMRO Romania lucreaza cu clienti-companii, avand, in prezent, filiale in 12 orase din Romania. Prin intermediul retelei de filiale din intreaga lume, banca asigura servicii financiare integrate, constand in produse de banca comerciala si de investitii, clientilor romani companii de marime medie sau mare.

ABN AMRO Romania si Raiffeisen-Banca Agicola (RBA) au semnat recent un acord prin care cele peste 200 de sucursale ale RBA vor oferi clientilor ABN servicii de colectare de numerar.

Astfel, clientii ABN AMRO pot depune numerar, cecuri sau bilete la ordin la toate sucursalele RBA, urmand ca aceste fonduri sa fie transferate ulterior in conturile ABN.

Prin aceasta conventie, clientii ABN vor beneficia de servicii rapide de colectare a fondurilor, precum si garantarea executarii flexibile si prompte a acestor operatiuni, se mai arata in comunicat.

Citește și