Absenta si melancolie

As putea descrie la o prima privire sculptura Zoei Pop prin ceea ce ea contesta, prin ceea ce refuza sa fie. Nu vrea sa fie volum, masa, greutate, obiect care iti sta in cale si te agreseaza. Cand intri in atelierul ei, nu intalnesti “padurea de statui” sau de verticale care vor cu orice pret sa treaca prin acoperis. Trebuie sa privesti in jos si de-a lungul peretilor.
Majoritatea sculpturilor sunt reliefuri, gen ambiguu, situat intre sculptura si pictura, predispus chiar prin natura lui la ambiguitati. Unele sunt asezate orizontal ca pietrele de mormant, sunt un fel de “gisanti” medievali. Sugestia funerara e puternica. Ceea ce explica absenta spatiului inalt, a inaltarii, a zborului, dar si a sensului dominator care insoteste deobicei verticalitatea.
Sculptura Zoei Pop e mai curand centripeta, opereaza continuu retrageri din spatiul exterior, exploreaza interioritatea. Un trunchi de copac cioplit devine un altar cu aripi laterale care inchid spatiul, il ascund. Intr-un relief figura umana se derobeaza in spatele mainilor care o acopera. Nu se vede, dar e acolo.
Modelatoare in primul rand, fascinata de maleabilitatea lutului care poate da corp oricarei fantezii, Zoe Pop face un fel de colaje sui-generis. Reliefurile ei combina, recurgand adeseori la mulaj, elemente dintre cele mai eteroclite, de la dantele la sarma ghimpata, de la scoici la rune misterioase sau poezii ale unor prieteni pana la amprentele propriului corp. Mulajul este la randul lui o sursa de ambiguitati. Trimite la practica mastii mortuare, la corpurile calcinate de la Pompei. Daca masca mortuara incearca fara succes sa perpetueze viata, mulajul dupa viu conoteaza moartea. Reverii asupra trecutului si meandrele memoriei se insinueaza constant in carnea sculpturii. Zoe Pop transforma tehnica sculpturii de modelaj cu succesiunea etapelor ei de la pozitiv la negativ si inapoi la pozitiv in poetica. Cavitatile negativului, absenta materiei, sunt mai elocvente decat convexitatile. Rodin era de parere ca o sculptura nu trebuie niciodata sa priveasca spectatorul drept in ochi, ci trebuie sa fie repliata asupra ei insasi pentru a atrage cu adevarat privitorul.
Stenica, locvace, vesela, Zoe Pop nu pare predispusa spre melancolie. Sculptura ei afirma insa contrariul.