Abundenta de dinaintea crizei

“Muzeul National al Literaturii Romane va invita la decernarea Premiilor Manuscriptum”; “Sunteti invitat la lansarea albumului de fotografii si a DVD-ului Scriitori pe Calea Regala”; “Viata Romaneasca va invita la decernarea premiilor sale”; “Sunteti invitat la Festivalul de Scurtmetraje CineMAiubit”; “Sunteti invitat la o seara William Saroyan”; “Sunteti invitat la manifestarea ‘Nichita Stanescu – 25 de ani de la disparitie'”. E-mailul meu a fost pur si simplu invadat de invitatii care de care mai tentante, mai iesite din uzul evenimentelor culturale. Pentru ca altfel lumea a mers inainte si cu vernisaje de expozitii (un ispititor Dan Perjovschi, de exemplu), de lansari de carte (la MNLR s-a lansat sau relansat Istoria critica… a lui Nicolae Manolescu), de premiere teatrale. Sincer, a fost pentru prima oara cand mi-a parut rau ca ocupatia mea de baza nu este aceea de invitat. Depasindu-mi norma de serviciu, poate m-as fi ales chiar si cu o prima de Craciun: o invitatie la un eveniment cultural de sarbatori… Timpul si programul manifestarilor m-au fortat sa aleg. Sigur, mi-as fi dorit sa fiu in sala “Tinerimea Romana”, unde s-au decernat Premiile “Manuscriptum”. Mai ales mi-a parut rau ca nu am fost si eu vazut acolo unde s-a adunat, dupa cum aveam sa citesc, “crema cremelor culturii romanesti”. Stiti, cand esti si tu acolo, printre corifei, respiri acelasi aer cu ei, stai pe acelasi tip de scaune pe care stau si ei, te izbesti de ei intr-o pauza sau unul tresare de parca te-ar cunoaste cand il saluti, ti se umfla pieptul de mandrie, te uiti in oglinda cum se uita pisica aia de la Urania, iar oglinda o arata leu fioros. Citind premiile, am aflat exact care e crema culturii romanesti; Editura Humanitas si Institutul Cultural Roman. La care se adauga Nicolae Manolescu, care a primit Marele Premiu “Manuscriptum” pentru Istoria critica a literaturii romane. As spune ca juriul fie s-a antepronuntat (nu cred ca a avut timpul fizic necesar sa citeasca cele 1.500 de pagini ale lucrarii), fie a lecturat volumul in manuscris.
Revista Viata romaneasca si-a premiat un colaborator de vaza: Mihai Sora, un autor cu o carte despre G. Ibraileanu: Antonio Patras si pe Matei Visniec pentru dramaturgie, ceea ce a facut ca principiul calauzitor in acordarea coronitelor sa fie un picut deconcertant.
Tot un fel de coronite, cununite si alte insemne ale celor alesi a adus si lansarea cu fast regal (adica cu participarea principesei Margareta si a printului consort Radu) a albumului foto si a DVD-ului Scriitori pe Calea Regala. Ambele si-au propus sa fixeze, ca in niste veritabile documente, imagini, vorbe, fapte memorabile din calatoria cu trenul regal a vreo 40 de scriitori, premiati de ASB si USR. A fost o experienta interesanta atat pentru fiecare scriitor in parte, cat si pentru literatura romana. Fericita intalnire dintre mesajul purtat de trenul regal (mesaj istoric in primul rand) si mesajul scriitorimii romane a adunat pe peroanele si in garile din Iasi, Vatra Dornei, Sibiu, Alba Iulia, Medias mii de oameni. Alexandru Calcatinge a avut de ales pentru album dintr-un material compus din mai bine de 5.000 de fotograme realizate pe parcursul calatoriei. Filmul, in schimb, a parut a nu avea de unde alege, dandu-mi senzatia ca a urmat un scenariu preexistent. Un documentar are o linie directoare, dar ea nu trebuie sa se vada si nici sa incorseteze viul, surpriza faptului de viata aflat in derulare. Probabil ca democratia politica a fost un exemplu pentru democratia culturala – exprimare prin reprezentanti, conform principiului ca si intre egali sunt posibile gradele de comparatie.
2008 s-a incheiat intr-o aura de optimism si bucurie culturala, parca sfidand previziunile sumbre pentru 2009. Aceste previziuni se refera desigur la evolutiile economice, la indicatorii nivelului de trai. Se anunta somaj, recesiune, scaderea dramatica a nivelului vietii. Multi nu se feresc sa aduca in comparatie criza economica de azi cu crahul financiar din anii ’30. In ciuda mioritismului nostru (vorba ciobanului, “Si de-o fi sa mor”), care vede in criza o realitate foarte, foarte indepartata, ea ne atinge din plin. E bine sa traim chibzuit din ceea ce avem sau am reusit sa chivernisim.
Sa citim, asadar, in 2009!