Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Acalmie post vacanta pentru actiunile bancilor

Banca Turco-Romana nimic, BRD in scadere cu 1,97% si Transilvania in crestere cu 1,96%. Aceasta a fost evolutia actiunilor bancilor la Bursa in sedinta de ieri. . Dupa sedintele tumultoase de la inceputul acestei luni se pare ca actiunile bancilor au intrat intr-o perioada de acalmie

Cristian Micu · 30 august 2001 · 1 min de citit

Banca Turco-Romana nimic, BRD in scadere cu 1,97% si Transilvania in crestere cu 1,96%. Aceasta a fost evolutia actiunilor bancilor la Bursa in sedinta de ieri. .

Dupa sedintele tumultoase de la inceputul acestei luni se pare ca actiunile bancilor au intrat intr-o perioada de acalmie.

Ultima tranzactie cu actiunile BRD s-a incheiat la 24.900 de lei/actiune, dupa ce pe parcursul sedintei majoritatea tranzactiilor s-au realizat intre 25.000 si 25.400 de lei/actiune. “Pe BRD sunt cumparatori puternici si atata timp cat ei vor ramane in piata nu vad aceasta actiune scazand sub 25.000 de lei/actiune”, a declarat Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction.

Lichiditatea a fost destul de ridicata, tranzactionandu-se 66.400 de actiuni in valoare de 1,67 miliarde de lei.

Actiunile Bancii Transilvania au avut un usor reviriment ieri. La inchiderea sedintei s-au realizat tranzactii la 2.600 de lei/actiune. Imediat au aparut si vanzatorii si sedinta s-a animat.

“Actiunea si-a revenit in sedinta de ieri, trendul descrescator pe care se inscrisese inversandu-se”, a declarat Alin Brendea. Limitele de fluctuatie ale actiunii s-au situat intre 2.550 si 2.650 lei/actiune. Lichiditatea a fost ridicata, volumul schimburilor fiind de 597.200 de actiuni in valoare de 1,55 miliarde de lei.

Interesul investitorilor pentru actiunile Bancii Turco-Romane se pare ca a disparut.

In sedinta de ieri nu s-a realizat nici o tranzactie cu aceasta actiune. Cel mai bun ordin de cumparare era la 480 de lei/actiune in timp ce la vanzarea cea mai buna cotatie se afla la 530 de lei/actiune.

Citește și