Versiunea completă
Media & Advertising

Acasă Gold intră în casele telespectatorilor în prima zi de Paște

Postul TV Acasă Gold va intra în casele telespectatorilor, pe 15 aprilie, în prima zi de Paște, și va deschide o lume a telenovelelor nemuritoare, informează un comunicat al postului.

Claudiu Ilioiu · 8 aprilie 2012 · 2 min de citit

Postul TV Acasă Gold va intra în casele telespectatorilor, pe 15 aprilie, în prima zi de Paște, și va deschide o lume a telenovelelor nemuritoare, informează un comunicat al postului.
Noul canal își propune să ofere “dependentelor” de povești de dragoste nemuritoare o lume aparte, în care să își regăsească visele și aspirațiile. Canalul se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă
între 15 și 49 de ani, dar în special celor de peste 35 de ani, care doresc să retrăiască, din căldura căminului, momente frumoase din viața lor prin ochii personajelor din telenovele.

Telenovelelor “Rosalinda”, “O mare de pasiune”, “Promisiunea”, li se alătura în grilă și o producție cutremurătoare, plină de mister, acțiune și iubire, “Căutând-o pe Elisa” (“Donde Esta Elisa”), telenovelă ce va intra zilnic în casele telespectatorilor.

Sonya Smith, Gabriel Porras și Catherine Siachoque vin la Acasă Gold într-o telenovelă atipică, inspirată inițial din cartea celebrului scriitor suedez Stieg Larsson, “Bărbați care urăsc femeile”. O familie aparent fericită este cutremurată de răpirea fiicei lor iar, din acel moment, personajele intră într-o cursă contra cronometru pentru a descoperi unde se află Elisa și mai ales, cine e vinovat de
dispariția fetei.

Sonya Smith este cunoscută publicului din România din telenovele precum “Umbrele trecutului” și “Destine furate”, în timp ce Gabriel Porras i-a cucerit pe telespectatori în “Cealaltă față a Analiei” și “Fără sâni nu există Paradis”.
Catherine Siachoque, una dintre cele mai apreciate actrițe de telenovele, în special cunoscută pentru rolurile sale negative, joacă în “Căutând-o pe Elisa” un altfel de rol, acela al unei femei de afaceri independente, care, uneori, se lasă pradă tentațiilor. Actrița, care a fost nominalizată de publicația People en Espanol în topul personajelor negative de neuitat, spune despre rolul său din telenovela de la Acasă Gold: “Pentru mine, Cecilia este unul dintre cele mai bune personaje pe care le-am interpretat până acum, pentru că este foarte armonios”.

Filmată înn Statele Unite la Miami, Malibu și Los Angeles, “Căutând-o pe Elisa” se desprinde de tiparul clasic al telenovelei, de această dată personajele fiind prinse într-un lanț de intrigi și secrete, iar de descifrarea acestora depinde însăși viața Elisei.

Citește și