Aceasta este o expozitie

In anul care abia a trecut, mistoul valah a mai omologat o categorie: expozitia la misto. Si nu oriunde si oricand, ci in noul MNAC, la aniversarea unui an de la deschidere. In textul plangacios, listat pe trei foi cu urme de pantofi, fiindca puteau fi gasite pe dusumea, dl. Oroveanu ne impartaseste perspectiva d-sale legata de patrimoniul pe care il gestioneaza: “reziduuri”, cum ne sugereaza intr-o paranteza. Pe scurt, desi fapta merita un periaj mai amplu, dl. Oroveanu & comp. a compus aceasta expozitie, intelegem din text, in maniera detestabila a saloanelor nationale, aratand poporului, in casa sa, intr-o maniera maniheista, cum nu se face o expozitie: “aceasta nu este o expozitie” ne previne titlul de pe afis. Din cele de mai sus intelegem mai ales ca artele traditionale sunt expirate, ca “marfa” aflata in depozitele MNAC nu corespunde nici macar ilustrarii parcursului pe care artele din Romania l-au urmat in ultimele decenii. Desigur, dl. Oroveanu stie chiar de la apropiati ca istoria se poate face si cu foarfeca. O istorie pe care ar dori-o altfel decat cea pe care o stim, si care, vrand, nevrand este singura adevarata.

Un parcurs al istoriei ultimului deceniu de arta contemporana romaneasca, si nu numai, il ofera, intr-o expozitie Muzeul de Arta din Cluj-Napoca. Un parcurs ce poate fi urmarit prin lucrarile donate de artistii care au avut aici expozitii personale: numele cele mai vehiculate, alaturi de nume de care am auzit mai rar. Nu voi face mentiuni pentru ca gestul darului are aceeasi generoasa semnificatie de oriunde ar veni. Intr-un deceniu in care achizitiile de stat au devenit o raritate, o colectie de valoare este deja constituita la Cluj, pornind de la speranta ca muzeul va fi pastratorul si promotorul calificat a ceea ce cateva generatii s-au straduit a face. Cei care vor vizita expozitia deschisa toata luna ianuarie vor avea imaginea echivalentului pentru viitorime a ceea ce a insemnat pentru noi opera generatiei interbelice si de apoi. O imagine care a fost si pentru mine emotionanta prin incarcatura de istoria artei vie continuta, necosmetizata de optiuni curatoriale. O istorie peste care nu se poate trece si care, asa cum muzeele din toata lumea o fac, trebuie pastrata ca un bun de pret.

Spre deosebire de intreprinderea d-lui Oroveanu, care a reusit o demonstratie impotriva propriei institutii, despre expozitia de la Cluj, realizata de dr. Livia Dragoi, Velica Boari, Alexandra Sarbu si Feleki Istvan, exceptional in fotografiile din amplul catalog, se poate spune pe scurt: aceasta este cu adevarat o expozitie.