Versiunea completă
Eveniment

Achizitie Impact de 2,5 milioane euro

Achizitie Impact de 2,5 milioane euro

Ziarul Financiar · 11 aprilie 2005 · 1 min de citit

Compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact a preluat societatea Delta Holding Building Real Estate, firma care detine o serie de terenuri in comuna Voluntari, valoarea tranzactiei ridicandu-se la aproximativ 2,5 milioane de euro. “Tranzactia a fost demarata in luna decembrie a anului trecut si s-a incheiat recent. Operatiunea a vizat preluarea terenurilor pe care firma Delta Holding Building Real Estate le detine in Voluntari si care totalizeaza circa 42.000 de metri patrati”, a declarat presedintele Impact, Dan Ioan Popp. El a precizat ca pe aceste terenuri a inceput deja constructia complexului rezidential Azur 2, care va cuprinde 150 de locuinte. Popp a adaugat ca 70% dintre casele care vor constitui complexul Azur 2 sunt deja contractate. “Banii pentru realizarea tranzactiei au provenit din emisiunea de obligatiuni de peste noua milioane de euro care a avut loc la sfarsitul anului trecut”, a precizat Popp. Presedintele Impact a mentionat ca Delta Holding Building Real Estate este un vehicul de investitii care a apartinut unor investitori straini. Principalul actionar al Impact este Dan Ioan Popp, care controleaza aproape o treime din capitalul social. Mediafax

Citește și