Achizitiile urca afacerile Gedeon Richter la 44 mil. euro
Vanzarile totale inregistrate de grupul ungar Gedeon Richter in Romania s-au ridicat la 44 mil. euro (11,1 mld. forinti) in prima jumatate a acestui an, cu rate de crestere cuprinse intre 10-25% pe cele trei activitati derulate, respectiv productie, distributie si retail
Vanzarile totale inregistrate de grupul ungar Gedeon Richter in Romania s-au ridicat la 44 mil. euro (11,1 mld. forinti) in prima jumatate a acestui an, cu rate de crestere cuprinse intre 10-25% pe cele trei activitati derulate, respectiv productie, distributie si retail.
Grupul Richter este singurul jucator cu o activitate integrata pe piata farmaceutica locala, care cuprinde si reprezentanta Richter Gedeon Romania care se ocupa de marketing si promovare a produselor importate de grupul ungar.
In primele sase luni ale acestui an, reprezentanta Richter Gedeon a inregistrat venituri de 6,2 mil. euro, cu 25,2% mai mult comparativ cu perioada similara a anului trecut, evolutie datorata in mare parte antifungicului Terbisil.
Unitatea de productie de la Targu Mures, Gedeon Richter Romania a avut in primele sase luni o cifra de afaceri de 11,5 mil. dolari (8,65 mil. euro), cu 18,6% mai mult decat in perioada similara a anului trecut. Diferenta de aproximativ 29 mil. euro este reprezentata de veniturile diviziei de distributie si retail.
Grupul ungar a achizitionat in ultimii ani mai multi distribuitori pe piata locala, principala tranzactie in care a fost implicat fiind preluarea distribuitorului Dita pentru 14,5 mil. euro. Si pe segmentul de retail, Gedeon Richter a finalizat mai multe tranzactii, ajungand sa opereze o retea de 75 de farmacii.
Pentru sustinerea politicii de achizitii derulate anul trecut, Gedeon Richter a contractat mai multe credite de la actionarul majoritar, si a operat mai multe majorari de capital.
Includerea in rezultate financiare consolidate ale noilor companii au determinat o crestere de 86,6% a veniturilor inregistrate pe segmentul de distributie si retail, pana la 17,87 mld. forinti (70,8 mil. euro). La nivel de productie, Gedeon Richter a intrat in 1998, cand a achizitionat fabrica Armedica de la Targu Mures.
Recent, compania a finalizat o investitie de 9 mil. euro in constructia unui centru logistic in apropiere de Targu-Mures, construit pe o suprafata de 13.000 de metri patrati, din care 5.200 de metri patrati spatii de depozitare.
Pe platforma din Corunca, grupul ungar a construit si o cladire de birouri, in care se gaseste departamentul de marketing al Gedeon Richter Romania, sediul firmei Gedeon Richter Farmacia, si sediul Armedica Trading, toate cele trei companii apartinand grupului Gedeon Richter.
Vanzarile totale ale grupului au atins 111,23 mld. forinti (591,4 mil. dolari), in crestere cu 6,3% fata de perioada similara din 2006.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026