Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Acțiunile Banca Transilvania sar cu 4,4% pe Bursă după rezultate

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au înregistrat în deschiderea ședinței de astăzi un avans de 4,4% aceste acțiuni fiind de departe cele mai tranzacționate de pe piață, cu un rulaj de 3,5 mil. lei.

Adrian Cojocar · 28 octombrie 2010 · 1 min de citit

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au înregistrat în deschiderea ședinței de astăzi un avans de 4,4% aceste acțiuni fiind de departe cele mai tranzacționate de pe piață, cu un rulaj de 3,5 mil. lei.

Banca a înregistrat un profit net de 69,7 mil. lei (16,3 mil. euro) în primele nouă luni ale anului, mai mult cu 44% față de același interval al anului trecut.

În primele nouă luni, veniturile operaționale ale băncii au fost în valoare de 1,104 mld. lei, în creștere cu 17% comparativ cu perioada similară din 2009. La finele lunii septembrie, soldul de credite al băncii a urcat cu 8% de la începutul anului, până la 13,173 mld. lei.

La deschiderea ședinței bursiere, Indicele BET-C era pe plus cu 0,5%, iar SIF-urile pierdeau în medie 0,5%.

Citește și