Actiunile Citigroup s-au prabusit, iar actionarii cauta solutii
Colosul bancar american se vede ingenuncheat dupa ce pretul actiunilor sale a ajuns in cadrul ultimei sedinte de tranzactionare la 3,77 dolari.
Guvernul american ar putea interveni pentru a salva Citigroup din ghearele falimentului dupa ce criza financiara globala a erodat nivelul increderii investitorilor, conducand la reducerea valorii bursiere a companiei la jumatate in decurs de trei zile, scrie Bloomberg.
Activele in valoare de 2.000 de miliarde de dolari (circa 1.600 de miliarde de euro) ale Citigroup pun in umbra companii precum American International Group (AIG), ce a primit ajutor guvernamental anul acesta. Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, si presedintele Fed, Ben S. Bernanke, ar putea inclina balanta in favoarea unei salvari a bancii pentru a evita aparitia unei perioade haotice similare celei ce a urmat falimentului din septembrie a Lehman Brothers. “Citi intra in categoria prea mare ca sa se poata prabusi”, a marturisit Michael Holland, presedintele si fondatorul Holland & Co. din New York. “Exista un acord ascuns, atat in cadrul acestei administratii, cat si in ceea ce o priveste pe urmatoarea ca trebuie sa se actioneze orice parghii pentru ca Citi sa fie salvata.” In urma cu mai putin de doua luni, Citigroup se ridica falnica si isi primea titlul de unul dintre ultimii titani ramasi dupa ce criza financiara lovea devastator Wall-Street-ul. Acum, lucrurile iau o turnura neasteptata, si colosul bancar se vede ingenuncheat dupa ce pretul actiunilor sale s-a stabilit in cadrul ultimei sedinte de tranzactionare la 3,77 dolari (3 euro). O solutie salvatoare va fi ca Fed si Trezoreria americana sa creeze o institutie al carei scop sa fie achizitionarea activelor neperformante ale Citi. Fed a oferit o serie de astfel de fonduri, precum planul de preluare a activelor neperformante detinute de catre banci (Commercial Paper Funding Facility, CPFF), a carui menire era sa injecteze cu lichiditati sistemul financiar. In mod obisnuit, Trezoreria va oferi fonduri care vor acoperi doar o parte din pierderi, in aceeasi maniera in care a oferit 50 mld. dolari catre CPFF, pentru a proteja banca centrala si pentru a oferi autoritatii fiscale un pachet de actiuni. In deceniul ce s-a scurs de la momentul in care a luat nastere Citigroup in urma fuziunii dintre Citicorp si Travelers Group, multe tulburari au amenintat ca vor scoate compania din cursa. Se pare insa ca actuala criza nu a stat prea mult pe ganduri. Lucrurile isi gasesc inceputul in ultimul week-end al lunii septembrie, cand, intr-o incercare de a se pune la adapost, Citi urma sa “inghita” Wachovia, banca cu sediul in California, puternic afectata de conditiile de pe piata financiara. Se astepta ca aceasta miscare sa transforme Citi intr-unul dintre liderii dominanti ai Statelor Unite datorita unui sistem de depozite bine pus la punct, de care dispunea Wachovia. In conditiile in care Wachovia se indrepta cu pasi repezi spre faliment, guvernul a pus la cale fuziunea celor doua. La un pret modic de 1 dolar (0,79 euro) pe actiune, Citigroup ar fi putut incheia o afacere profitabila, ce ar fi echilibrat bilantul Citi, destabilizat de operatiuni de writedown (reducere a volarii contabile) si pierderi in valoare de miliarde de dolari din operatiunile de creditare. Lucrurile nu au avut insa sfarsitul scontat. La doar o saptamana dupa oferta Citi, Wells Fargo – o institutie bancara din San Francisco – a intervenit cu o oferta mai buna. Citigroup a ramas fara o afacere vitala pentru viitorul sau. Din acel moment actiunile companiei au luat-o pe o panta puternic descendenta, aducand banca in situatia in care se gaseste astazi. Saptamana trecuta, oficialii Citi au anuntat disponibilizarea a aproximativ 52.000 de persoane.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026