Acțiunile europene au închis în scădere
Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de joi în scădere, după creșterea randamentelor obligațiunilor spaniole și a unui nivel peste așteptări al șomajului din Germania, în timp ce la Bruxelles a început un summit de două zile al liderilor UE, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx 600 a coborât cu 0,5%, iar în timpul ședinței a înregistrat un declin de până la 1,3%.
Titlurile Barclays s-au prăbușit cu 16%, după ce amenzile primite pentru manipularea dobânzilor interbancare au generat speculații că vor urma procese. Acțiunile Commerzbank au scăzut cu 7,2%, în urma unei emisiuni de noi titluri.
Analiștii nu anticipează decizii majore la summitul de la Bruxelles.
“Așteptăm ca aceste discuții să stabilească un calendar pentru uniunea fiscală, financiară și politică, dar nu anticipăm vreo decizie majoră privind măsuri concrete pe termen scurt menite să reducă tensiunile din piață, dincolo de ce s-a hotărât deja”, consideră Guillermo Felices și Sara Yates, analiști la Barclays în Londra.
Președintele Consiliului European Herman Van Rompuy, președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi și președintele Comisiei Europene Jose Barroso au pregătit un plan pe 10 ani pentru zona euro, care va fi discutat la summit.
Planul include supravegherea comună a băncilor, asigurarea depozitelor și trecerea treptată la emisiuni comune de obligațiuni. Documentul sugerează și stabilirea unor limite superioare ale bugetelor naționale anuale, pentru cele 17 state din zona euro.
Indicii naționali au scăzut pe 9 din 18 piețe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,6%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,3%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,4%.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026