Actiunile europene scad
Indicatorii bursieri europeni au crescut la inceputul sedintei de ieri, dupa care si-au inversat tendinta, intrucat o serie de actiuni din telecomunicatii au fost afectate de retrogradarea perspectivelor sectorului de catre o societate de brokeraj, transmite Reuters
Indicatorii bursieri europeni au crescut la inceputul sedintei de ieri, dupa care si-au inversat tendinta, intrucat o serie de actiuni din telecomunicatii au fost afectate de retrogradarea perspectivelor sectorului de catre o societate de brokeraj, transmite Reuters. #leadend#Reuters Group a inregistrat, de asemenea, un declin de 5,7% al actiunilor, analistii fiind de parere ca actiunile, care si-au marit de peste doua ori valoarea in ultimele patru luni, au profitat deja de rezultatele financiare peste previziuni anuntate de grup. Reuters a revenit la profit in activitatile sale principale in primul semestru, dar a anuntat o scadere de 10% a veniturilor din abonamente. La 09.00 GMT, indicele FTSE Eurotop 300 al principalelor actiuni europene era in scadere cu 0,2%, la 849 puncte, in timp ce DJ Euro Stoxx 50 cobora cu 0,3%, ajungand la 2.413 puncte. Pe masura ce sezonul rapoartelor financiare continua, bursele urca si scad in tandem cu informatiile pozitive sau negative oferite de companii, mentinand indicatorul Eurotop 300 intre 833 si 877 puncte. Bursa din Londra consemna o crestere de 0,2%, iar cele din Paris si Frankfurt au pierdut din castigurile initiale si au scazut cu 0,2% si, respectiv, cu 0,6%. France Telecom a inregistrat cea mai importanta scadere din sectorul de telecomunicatii, dupa ce Credit Suisse First Boston a revizuit in sens negativ recomandarea adresata investitorilor pentru aceasta industrie, citand absenta unui stimul pentru o noua crestere dupa cateva luni de ascensiune. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026