Acțiunile Facebook au depășit 40 de dolari pentru prima dată de la listare
Acțiunile Facebook au depășit pragul de 40 de dolari pe bursa de la New York pentru prima dată de la listarea controversată a companiei, în luna mai a anului trecut, finalizând săptămâna la nivelul record de 40,55 dolari, potrivit CNN Money.
Acțiunile Facebook au depășit pragul de 40 de dolari pe bursa de la New York pentru prima dată de la listarea controversată a companiei, în luna mai a anului trecut, finalizând săptămâna la nivelul record de 40,55 dolari, potrivit CNN Money.
Cotația bursieră a Facebook a urcat vineri cu 5,2%, după ce analiștii băncii JPMorgan au transmis investitorilor previziuni pozitive privind afacerile companiei, apreciind că rețeaua de socializare câștigă teren în ceea ce privește atât utilizatorii de PC, cât și cei care accesează serviciul de pe dispozitive mobile. Prețul record pentru acțiunile Facebook a fost înregistrat chiar în ziua listării la bursă, când cererea masivă din partea investitorilor a împins pentru scurt timp cotația la 45 de dolari.
Facebook a crescut cu peste 50% în ultima lună, după un debut modest pe bursă în 2012, afectat de erori și probleme tehnice la listare și de neîncrederea investitorilor în capacitatea rețelei de a monetiza numărul tot mai mare de utilizatori de smartphone-uri și tablete. În luna iulie, Facebook a anunțat pentru trimestrul al doilea venituri de 1,8 miliarde de dolari, în urcare cu 53% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.
Profitul net al companiei a avansat la 333 milioane de dolari, față de o pierdere de 157 milioane de dolari în aprilie-iunie 2012. Investitorii și analiștii au fost plăcut surprinși de rezultate, care confirmă strategia companiei de a investi masiv în software și servicii mobile și de a genera bani din advertisingul pe smartphone-uri și tablete. Facebook a ajuns la 1,15 miliarde utilizatori activi la jumătatea acestui an, iar numărul celor care accesează serviciile companiei de pe dispozitive mobile a depășit pentru prima dată ponderea utilizatorilor de pe PC-uri.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026