Acțiunile FP, la un pas de 0,6 lei după ce Templeton a anunțat AGA
Fondul Proprietatea a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pe 4 aprilie, pentru a dezbate listarea la Bursa din Varșovia, vânzarea de active din portofoliu, distribuirea banilor obținuți prin aceste tranzacții către acționari și comisionul suplimentar pentru administrator, propuneri lansate de doi dintre cei mai mari acționari. Tot atunci vor fi alegeri pentru Comitetul Reprezentanților.
Fondul Proprietatea a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pe 4 aprilie, pentru a dezbate listarea la Bursa din Varșovia, vânzarea de active din portofoliu, distribuirea banilor obținuți prin aceste tranzacții către acționari și comisionul suplimentar pentru administrator, propuneri lansate de doi dintre cei mai mari acționari. Tot atunci vor fi alegeri pentru Comitetul Reprezentanților.
Publicarea convocatorului a dus la o apreciere puternică a acțiunilor FP care au crescut miercuri cu 5,17%, până la un preț de 0,59 lei/titlu, față de o creștere de 1,4% a indicelui BET, principala referință a bursei de la București.Fondul american de hedging Elliott, cel mai mare acționar al Fondului Proprietatea (FP) – cu aproape 13% din acțiuni, a propus vânzarea activelor fondului și distribuirea banilor către acționari, iar Templeton să primească un comision mai mare dacă vinde mai repede. Strategia propusă de Elliott deschide calea pentru ca pachete de 20% din Petrom și Hidroelectrica, 15% din Romgaz și 10% din Nuclearelectrica să fie vândute în următorii trei ani. Reprezentanții Elliott și-au argumentat propunerea spunând că prin vânzarea de active se va reduce discountul dintre prețul acțiunilor și valoarea activelor nete, care este în prezent de circa 50%, ceea ce ar însemna câștiguri mai mari pentru acționari. “Unul dintre cele mai puternice instrumente în reducerea discountului pentru fonduri de investiții de tip închis admise la tranzacționare este vânzarea deținerilor de portofoliu (în mod obișnuit la aproximativ valoarea activului net al acelor dețineri)”, susține Elliott.
Rămâne însă de văzut în ce măsură acționarii FP vor fi dispuși să aprobe această propunere în condițiile în care vânzarea activ cu activ ar duce la lichidarea fondului, iar proiectele de listare secundară la Varșovia și mandatul de administrare câștigat de Franklin Templeton ar rămâne fără obiect. Cu toate acestea, în ipoteza în care această propunere este aprobată, Templeton poate vinde acțiuni din portofoliu până la pragul de 10% din activele fără să ceară acordul acționarilor.
Pe 4 aprilie, acționarii trebuie să mai decidă și asupra unor propuneri venite din partea unui alt mare acționar FP, respectiv Georgia Palade van Dusen care deține circa 6,3% din acțiuni și este moștenitoarea industriașului interbelic Nicolae Malaxa. Alături de alți trei acționari, ea a cerut aprobarea de principiu a listării fondului la Bursa de Valori din Varșovia și revocarea Comitetului Reprezentanților.
Pe ordinea de zi a AGA sunt înscrise și unele modificări ale actului constitutiv în ceea ce privește prezența la adunările generale, precum și propunerea de diminuare a capitalului social cu 240,3 milioane lei, reprezentând valoarea acțiunilor răscumpărate anul trecut, de la 13,778 miliarde lei la 13,538 miliarde lei. Propunerea reducerii capitalului nu a putut fi votată într-o AGA din noiembrie deoarece nu a fost îndeplinit cvorumul necesar.
Acționarii vor dezbate și modificarea bugetului de venituri și cheltuieli. Potrivit bugetului aprobat în noiembrie, fondul estimează că va obține în acest an un profit net de 442,5 milioane de lei, cu 19% sub câștigul preliminat din 2011.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026