Acțiunile FP și-au reluat scăderile, iar volumele sunt tot mai mici
Bursa a scăzut marți cu 0,9%, într-o piață apatică și unde acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat corecții pentru a doua zi consecutiv, coborând cu 1,04%, și s-au apropiat de cotația minimă înregistrată de la listarea la BVB.
Bursa a scăzut marți cu 0,9%, într-o piață apatică și unde acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat corecții pentru a doua zi consecutiv, coborând cu 1,04%, și s-au apropiat de cotația minimă înregistrată de la listarea la BVB.
Prețul minim înregistrat de titlurile Fondului la bursă a fost de 0,499 lei și a fost atins joia trecută, după trecerea datei de dividend, însă doar în cadrul unor tranzacții foarte reduse, după care titlurile au revenit peste 0,5 lei.
La finalul ședinței de ieri, acțiunile Fondului erau cotate la 0,525 lei. Mihai Chișu, broker la IFB Finwest, crede că mulți investitori așteaptă să vadă impactul asupra prețului pe care îl va avea reluarea efectivă a procesului de conversie a titlurilor de despăgubire în acțiuni FP.
“Aceste acțiuni au surprins piața joi prin scăderea sub 0,5 lei, un nivel de suport bine conturat în psihologia pieței. De aici rezultă și reacția multora de a aștepta să vadă noi evoluții după ce se va relua efectiv procesul de conversie și acțiunile vor intra în posesia deținătorilor lor de drept”, a declarat Chișu.
Analiștii Erste-BCR afirmau luni că prețul acțiunilor FP aproape că nu reflectă valoarea participațiilor Fondului la companiile nelistate. Calculând numai banii din depozitele bancare ale FP, participația de la Petrom și de la celelalte companii listate din portofoliu reiese o valoare de 0,48 lei/acțiune FP.
Majoritatea acțiunilor de la BVB au înregistrat variații ușoare încă din primele minute ale ședinței de marți, în condițiile în care cei mai mulți investitori au continuat să adopte poziții de așteptare și ordinele de tranzacționare introduse în piață au fost pentru volume reduse.
Ultimele operațiuni de marți cu cele mai lichide zece acțiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la prețuri în scădere în medie cu 0,68%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,68% sub nivelul de luni. Variații ușoare au consemnat și acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea. Astfel, indicele BET-FI a scăzut cu 0,49%.
Chișu spune că astfel de perioade de apatie în piață sunt normale după trecerea datelor ex-dividend, după care cumpărătorii nu mai au dreptul să încaseze dividendele pe care companiile le vor distribui din profitul de anul trecut.
“Trecerea perioadei de dividende conduce adesea la o relaxare a interesului speculatorilor, fapt consemnat printr-o scădere a lichidității pieței. Pe de altă parte, luna mai este considerată o lună care istoric deschide sezonul corecțiilor, motiv pentu care există multă precauție și din partea investitorilor de portofoliu, care preferă să adopte mai degrabă o poziție de observare și mai puțin implicantă”, a afirmat el.
Rulajul pieței acțiunilor, de 22,9 mil. lei (5,6 mil. euro), a fost foarte apropiat de valoarea cumulată a transferurilor din ziua anterioară.
“În general perioada de vară este mai puțin agitată, o perioadă care nu se bucură foarte mult de interesul investitorilor. Dar un lucru este cert: dacă nu vrei apatie, atunci trebuie să creezi evenimente, să atragi prin lucruri noi, motiv pentru care orice ofertă la Transgaz, Transelectrica, Petrom, Romgaz sau altă surpriză plăcută va reaprinde interesul participanților la piață”, a conchis brokerul.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026