Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Acțiunile Retrasib Sibiu intră mâine pe bursă

Titlurile producătorului de transformatoare electrice Retrasib Sibiu (RTRA) vor intra marți la tranzacționare la categoria a II-a a Bursei de Valori București (BVB), după ce au fost recent promovate de pe piața RASDAQ.

Adrian Cojocar · 12 iunie 2011 · 1 min de citit

Titlurile producătorului de transformatoare electrice Retrasib Sibiu (RTRA) vor intra marți la tranzacționare la categoria a II-a a Bursei de Valori București (BVB), după ce au fost recent promovate de pe piața RASDAQ.

Firma de brokeraj care a consiliat compania în transferul pe bursă a fost IFB Finwest Arad. Retrasib este controlată de frații Călin și Octavian Buzoianu, doi dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Cluj și care dețin împreună circa 80% din acțiuni, cea mai mare parte a acțiunilor fiind controlate prin intermediul firmei Institut Proiect din Cluj, care are o participație de aproape 49% din acțiunile Retrasib, după ce a deru­lat o ofertă publică de preluare prin care a strâns din piață 22% din acțiuni pentru 5,62 mil. lei (1,36 mil. euro).

Compania s-a remarcat în ultimii ani prin creșteri puternice la nivelul afacerilor, acestea urcând de 10 ori în ultimii cinci ani. Anul trecut, afacerile Retrasib au fost de 47,5 mil. lei (11,3 mil. euro), de 2,5 ori mai mari decât în 2009, iar profitul net a urcat cu 85%, la 3,83 mil. lei (0,9 mil. euro).

Retrasib produce transformatoare de capacitate mare și livrează pentru unele dintre cele mai importante companii din sectorul de distribuție a energiei precum Transelectrica București și Enel Distribuție România.

Ultima tranzacție cu acțiunile Retrasib pe piața RASDAQ s-a derulat la un preț de 0,51 lei/unitate, care evaluează compania la 6,1 mil. euro.

Citește și