Activele East Capital au crescut cu 64% pe Bursa
Fondurile de investitii administrate de compania suedeza East Capital au mai cumparat in primul semestru actiuni Petrom, Impact, Flamingo si Socep, dar si titluri SIF, avand la finele lunii iunie un portofoliu in valoare de 141 mil. euro pe Bursa de la Bucuresti, potrivit raportului semestrial de administrare emis de societate
Fondurile de investitii administrate de compania suedeza East Capital au mai cumparat in primul semestru actiuni Petrom, Impact, Flamingo si Socep, dar si titluri SIF, avand la finele lunii iunie un portofoliu in valoare de 141 mil. euro pe Bursa de la Bucuresti, potrivit raportului semestrial de administrare emis de societate.
Fondurile de investitii administrate de East Capital si-au majorat astfel plasamentele pe piata din Romania cu circa 64%, in conditiile in care la sfarsitul anului trecut investitiile suedezilor totalizau 86,1 mil. euro.
East Capital Balkan Fund, cel mai performant fond al companiei suedeze in primul semestru cu un randament de 39%, avea investite 14,8% din activele de 681 mil. euro pe piata romaneasca la finele lunii iunie. Printre cele mai importante zece detineri ale fondului se numara actiunile Impact si Petrom, cu cate 3,3% respectiv 3,1% din activele fondului, fondul consolidandu-si participatiile pe ambele pozitii in primul semestru. Fondul si-a mai majorat si detinerile la cele cinci societati de investitii financiare (SIF) pana in limita pragului de 1%, dar si la Flamingo si Socep. Balkan Fund a mai achizitionat, de asemenea, 3 milioane de actiuni Zentiva (SCD). Alte plasamente bursiere ale fondului suedez de investitii sunt actiunile Cocor, Comvex, Condmag si Prodplast.
Balkan Fund are cea mai mare expunere pe pietele din Turcia si Serbia, cu cate 30,8% respectiv 15,5% din active. Cele mai importante plasamente ale fondului sunt realizate in sectorul bancar si financiar.
East Capital Eastern European Fund, al doilea fond cu investitii importante pe piata romaneasca, are o expunere de 2,1% din activele de 1,07 mld. euro, principalele plasamente ale fondului fiind actiunile Petrom si Impact cu cate 0,8% respectiv 0,9% din active. Fata de sfarsitul anului trecut, Eastern European Fund si-a diminuat expunerea pe piata locala de la 23,7 mil. euro la 22,7 mil. euro, vanzand o parte din actiunile detinute la Petrom si la SIF-uri, dar adaugandu-si in portofoliu mai multe titluri Socep.
Al treilea fond cu investitii pe piata locala de capital este East Capital Eastern European Convergence Fund. Fondul are o expunere de 2,8% din activele de 15,3 milioane de euro. Actiunile Impact si Petrom, alaturi de participatiile la fondul Fabian Romania Property totalizeaza 437.000 de euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026