Activele fondurilor de pensii au depășit 1,3 mld. euro
Activele fondurilor de pensii administrate privat (pilonul II) au urcat cu 2,2% în august, până la 5,67 miliarde de lei (1,34 mld. euro), potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Volumul activelor este cu 60% mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Activele fondurilor de pensii administrate privat (pilonul II) au urcat cu 2,2% în august, până la 5,67 miliarde de lei (1,34 mld. euro), potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Volumul activelor este cu 60% mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Concomitent, numărul participanților a urcat cu aproximativ 40.000 de persoane și a ajuns la 5,38 milioane de contribuabili.
Ritmul de creștere a numărului participanților a fost dublu comparativ cu luna iunie, când în jur de 20.000 de persoane au intrat în sistem. Activele au crescut însă de două ori mai încet decât în luna anterioară în condițiile în care câștigurile din investiții au fost afectate de turbulențele de pe burse.
Fondurile de pensii private obligatorii au câștigat aproape 200.000 de participanți de la începutul acestui an, iar activele au crescut cu 1,34 miliarde de lei în același interval. În paralel, fondurile facultative au ajuns la active de 397 milioane de lei (94 mil. euro) și la peste 246.000 de participanți. Activele fondurilor de pensii facultative au crescut cu numai 3 milioane de lei pe parcursul lunii trecute.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026