Acum o sută de ani (I)/ de Ion Bulei

Un atentat sub semnul hazardului
 

Un atentat (Vezi mai pe larg cartea noastră, Arcul așteptării 1914.1915.1916, Ed. Eminescu, 1981) făptuit de șapte tineri. Cinci dintre ei aveau sub 20 de ani: Gavrilo Princip – 19 ani, 11 luni, Nedeljko Cabrinovič – 19 ani, 5 luni, Trifko Grabez – 18 ani, 10 luni, Vasco Cubilovič – 17 ani, 6 luni, Cvetko Popovič – 18 ani, 3 luni. Ceilalți doi aveau peste 20 de ani, Danilo Ilic – 24, iar Mehmed Mehmed-Basič: – 27. Singurul dintre ei care locuia la Sarajevo era Danilo Ilic. De aceea el era și organizatorul și recrutorul grupului. Princip era sufletul complotului. Terminase șase clase gimnaziale. Pe celelalte două n-a mai vrut să le facă. Plecase din sătucul Gornji Obljaj, unde se născuse, venise la Sarajevo, unde se împrietenise cu cu Ilic și foarte tare cu Cabrinovič, intrând amândoi în socie­tatea „Tinerii bosniaci”. Tinerii sunt hotărâți, dar n-au nicio experiență. Erau toți înaripați de atmosfera de fierbinte naționalism în care trăiau atunci sârbii care visau mărirea statului lor. Acești tineri se trezesc la 27 iunie în Sarajevo. Era într-o sâmbătă. Într-un oraș pavoazat pe tot drumul pe care trebuia să-l urmeze cortegiul oficial a doua zi. Pe tot cheiul pârâului Miljacka, ce împărțea orașul în două erau portretele lui Ferdinand  și ale soției sale. Portrete și ghirlande. Spre surpriza celor mai mulți în seara zilei de 27 iunie pe străzi sunt și Ferdinand cu soția sa, care, în ajunul vizitei oficiale vor să vadă orașul. Oamenii aplaudă cuplul princiar. Populația din Sarajevo nu număra decât o minoritate sârbească. Erau croați, musulmani cei mai mulți. Ei știau de intențiile reformatoare ale lui Franz Ferdinand și-l primeau cu căldură în orașul lor. Cei șapte tineri conspiratori nu sunt mișcați de această primire călduroasă. Dimpotrivă, ei se consideră deja eroi.

A doua zi, duminică dimineața, la 10.10, în timp ce trece convoiul oficial pe cheiul Miljacka, un tânăr subțire într-o manta neagră, era Nedelko Cabrinovic, îl întreabă pe polițistul din fața lui în ce mașină vine Franz Ferdinand. Culmea e că polițistul chiar îi spune. Câteva secunde mai târziu a amorsat o grenadă de mână și a aruncat-o spre mașina arhiducelui. Când șoferul, un ceh, Leopold Sojka, vede zburând un obiect negru spre el, apasă pe accelerator. Arhiducele ridică mâna pentru a-și proteja soția. Grenada cade pe capota strânsă, se rostogolește pe caldarâm și explodează sub roata stângă, spate, a urmă­toarei mașini, făcând o groapă mare în șosea. Principele oprește mașina și întreabă dacă cineva este rănit. Automo­bilul următor fusese avariat și nu mai putea circula. Doi ofițeri sângerau, locotenent-coloneii Erich von Merizzi și Alexander Waldeck. Alți 20 de spectatori erau răniți. Cabrinovic, pentru a nu fi prins viu, înghite capsula de cianură. Ea nu-și produce efectul, nu se știe de ce. Și atunci se aruncă în pârâu. Dar e prins de poliție care-l salvează de furia mulțimii, care voia să-l linșeze.

Atentatul părea că a eșuat. Perechea princiară ajunge la primărie. Primirea decurge potrivit protocolului. Arhiducele era crispat. „Dle primar, eu vin ca prieten și sunt primit cu bombe”, îi reproșează arhiducele primarului. În sârbo-croată monologa prin primă­rie: „astăzi mai primim câteva gloanțe”. Aveau să fie ultimele cuvinte auzite de la el. Ora 10,45. Franz Ferdinand părăsește primăria. Ia loc tot în cea de a treia mașină (în total erau șase). Mașinile merg cu viteză mare pe chei. La colțul străzilor Appelkai cu Franz Josepf, prima mașină, cu detectivul șef, o ia la dreapta, cea de a doua o urmează. Când și cea de-a treia ajunge la intersecție merge înainte, cum fusese prevăzut; nevăzându-le pe celelalte două, șoferul oprește și vrea să se întoarcă. În acel moment, un tânăr scund, cu părul lung, cu ochii albaștri, a scos pistolul și a tras. „Când am văzut mașina oprindu-se în fața mea, declara el la 45 de minute după atentat, am ridicat pistolul și fără să ochesc am tras poate două gloanțe, poate mai multe”. Fuseseră două. Până când ajung la Konak, la 11,30, principele moștenitor al Austro-Ungariei și Sofia de Hohenberg muriseră, ea cea dintâi. Clopotele bisericilor din Sarajevo încep să bată unul după altul prelung. Ceea ce nu izbutise primul conspirator izbutește al doilea. Dar de ce cele două mașini din convoiul oficial au luat-o pe alt drum? Cum se face că mașina arhiducelui rămâne în urmă? Cum izbutește un tânăr neexperimentat, cum era Princip, să facă două victime mortale cu doar două împușcături asupra unor ținte în mișcare? Hazardul. A fost unul din cele mai diletant pregătite atentate din epoca modernă. Numai hazardul a făcut ca el să reușească.Gavrilo Princip a tras de două ori, fără să se uite. Și ambele gloanțe au nimerit ținta. Primul a lovit pe ducesă în abdomen, al doilea pe arhiduce în vena jugulară. Cei doi mor unul în brațele celuilalt, acoperiți de sângele lor amestecat.