Acum o sută de ani (VII). Începe războiul/ de Ion Bulei

Dar ce făcea Anglia? Era o întrebare esențială pentru francezi. Poincaré îi scrie o scrisoare autografă regelui George V: „Dacă Germania, scrie președintele francez, are certitudinea că Antanta cordială funcționează pe câmpul de război, există cele mai mari șanse ca pacea să nu fie tulburată”. Regele englez dă un răspuns evaziv, pentru că miniștrii săi nu se hotărâseră încă.

Între timp, ambasadorul german la Sankt-Petersburg îi duce un ultimatum lui Nicolae al II-lea: „Dacă Rusia nu oprește mobilizarea, care a început încă din 24 iulie, fără a fi fost proclamată, Germania va mobiliza la rândul ei la expirarea ultimatum-ului, sâmbătă 1 august, la prânz”. Baronul von Schoen, amabasadorul german în Franța, îi notifică lui Viviani că Germania a cerut demobilizarea armatei ruse în 48 de ore. Și, pe un ton cominatoriu, îl întreabă pe primul-ministru francez dacă, în cazul unui război ruso-german, Franța va rămâne neutră. Berlinul precizase lui von Schoen: „Telegrafiați imediat ora la care ați pus această întrebare. Cea mai mare grabă se impune”. Viviani îi răspunde că nu era informat asupra unei presupuse mobilizări rusești și Franța va proceda potrivit intereselor sale. De la Berlin i se precizează lui von Schoen că Germania cerea un gaj pentru menținerea neutralității Franței, fortărețele Toul și Verdun. Părea un joc. Germanii știau că Franța nu va rămâne neutră și oricum ea nu capitula la prima exigență germană.

În aceeași zi de 31 iulie, pentru socialiști, pentru pacifiști apare tot mai clar realitatea: o grevă generală a proletariatului nu va avea loc. „Dacă mobilizarea se va face, eu aș putea fi asasinat”. Vorbe profetice ale lui Jaures. El tocmai se ducea la cafeneaua Croissant, în Montmartre. E împușcat pe la spate de Raoul Villain, un dezaxat psihic, membru al Ligii tinerilor prieteni ai Alsaciei și Lorrenei. Un ofițer în ținută de campanie desprinde Legiunea sa de onoare de la pieptul său și o depune pe pieptul lui Jaures. La aflarea veștii, poeta română care trăia la Paris, Anna de Noailles, exclamă: „J’ai vu ce mort puissant le soir d’un jour d’été/ Un gisant solennel. Une table à coté…./ L’Histoire s’emparait, eplorée, alarmée,/ De ce heros tue en avant des armées”. Rene Viviani redactează o Proclamație a guvernului către țară, în care apelează la patriotismul clasei muncitoare, la patriotismul tuturor de a rămâne calmi, de a nu se deda la agitații dăunătoare într-un astfel de moment. Dar nu era cazul. Gustave Herve avea dreptate în articolul său din „La Guerre sociale”: „Apărare națională înainte de toate! Ei au asasinat pe Jaures. Nu vor asasina și Franța!”

1 august, ora 17. Din balconul palatului său de la Berlin, Wilhelm al II-lea se adresează mulțimii: „Germania trece printr-un moment sumbru”. Viviani, într-un apel către națiunea franceză, tot mai speră că pacea nu s-a dus. Parcă nimănui nu-i venea să creadă că s-a dus. Dincolo de Canalul Mânecii, în Anglia, guvernul încă nu s-a decis. Spre neliniștea Franței. În această zi regele George al V-lea îi scrie lui Nicolae al II-lea să lase deschise toate perspectivele unei mențineri a păcii. Dar… la Londra vine știrea că trupele germane au invadat Luxemburgul. Și urma Belgia. Regele Albert I al Belgiei primise un ultimatum din partea Germaniei, la care el răspunde că niciun interes strategic nu justifica violarea independenței Belgiei și declară că țara sa se va apăra cu toate mijloacele pe care le avea. Planul Schlieffen tocmai începea să fie pus în aplicare.

Ambasadorul englez la Berlin cere să fie primit de cancelarul Bethmann-Hollweg (foto). El îi adresează un ultimatum: „Dacă în 24 de ore Germania nu renunță la invadarea Belgiei, Imperiul britanic va arunca sabia sa în balanță”. Cancelarul german observă că tratatul semnat în 1839, care asigura independența Belgiei, nu era decât „un petec de hârtie”. Vorbe care voiau să instituie în relațiile internaționale nu voința dreptului, ci dreptul forței.

În noaptea de sâmbătă, 1 august, și duminică, 2 august, Germania declară război Rusiei. Luni, 3 august, ambasadorul german von Schoen remite lui Viviani declarația de război împotriva Franței. Era însoțită și de o motivare: un număr de acte de ostilitate comise de aviatorii francezi deasupra teritoriului german, violarea teritoriului Belgiei de către Franța, distrugerile unor imobile la Wesel și în regiunea Eifel, bombe peste căile ferate de la Karlsruhe și Nuremberg. Totul era, desigur, inventat.

Începea primul război mondial.