Acum un veac – oameni și probleme (II)/ de Ion Bulei

„Ofițer de mare încredere”

În 1906 e din nou trimis în Austria. Intenția era de a crea o școală de tragere, condusă numai de ofițeri de infanterie și având ca profesori doar ofițeri de infanterie. Pentru pregătirea lor se trimite un grup de ofițeri români la Școala de tragere a infanteriei de la Spandau, în Germania și Bruck, în Austria, câte șase săptămâni la fiecare școală. Casieria le dă banii necesari pentru echipare, drum, soldă și indemnizație pentru străinătate. A fost un foarte bun stagiu de pregătire (totul a fost doar exercițiu practic, nimic teoretic). Școala urmărea să formeze buni instructori de tragere și buni conducători ai focului în ofensivă și defensivă. La terminarea cursurilor au vizitat fabrici furnizoare de materiale, de unde au adus în țară cataloage, prospecte, fotografii, modele. Întors în țară, sub coordonarea colonelului D. Antonescu, crează Școala de tragere a infanteriei române. În august 1908 dă examenul de maior. Un fel de examen național, la care participă căpitani din garnizoanele din București, Târgoviște, Ploiești, Giurgiu. Comisia de examninare era alcătuită din comandanții corpului de armată, ai diviziei și brigăzii din care proveneau candidații. Trece examenul nu fără dificultăți. În noiembrie 1909 ajunge șef de cabinet al generalului Crăiniceanu, devenit ministru de Război. Amintirile sale din această perioadă sunt sugestive pentru cunoașterea activității unui ministru de război. Cea mai interesantă pagină e aceea a dosarelor privind victimele de la 1907 (vezi Victimele răscoalei de la 1907). Dar nici alte episoade nu sunt lipsite de farmec. Iată un exemplu: „Într-o zi a intrat în cabinetul meu g-lul C. Prezan, pe care nu-l cunoșteam decât din vedere, după timpul când fusese aghiotant regal; blond-chataine, cu o barbă Henri IV, bine aranjată, într-o ținută foarte corectă. D-sa zâmbitor mi-a spus: – Generalul  Prezan, comandantul Brigăzii 13 infanterie, doresc să fiu primit în audiență de către domnul ministru, căruia vă rog să mă anunțați. – Dle general, vă rog să luați loc, vă voi anunța de îndată ce mă va suna dl. Ministru, care acuma lucrează cu dl general Coandă. D-sa a luat loc pe scaun și a început a se uita pe niște reviste. Când am fost chemat de ministru, l-am anunțat pe g-lul Prezan. Ministrul s-a adresat răstit la mine, spunând: – Dă-l afară pe peștele asta – Cum să-l dau afară pe un fost aghiotant regal și actual general comandant de brigadă? – Să-l dai afară, m-ai înțeles? Am ieșit de la ministru, adresându-mă generalului, i-am spus: – D-le general, dl ministru  vă roagă să mai așteptați puțin, are încă ceva de lucru. Cum știam că g-ral Crăiniceanu ținuse în prima căsnicie pe sora g-lui Prezan și avusese și un fiu, pe căpitan C. Crăiniceanu de la Cavalerie, mi s-a părut că hotărârea ministrului era cel puțin inoportună, de aceea m-am dus la g-lul Boteanu, secretarul general, i-am spus chestia, el s-a mirat și mi-a spus: – Lasă că mă duc eu  la ministru, chiar acum, am să vorbesc să-l primească pe g-l Prezan în audiență. După zece minute, ministrul m-a sunat. – General Prezan mai este aici? – Da, dle ministru. – Spune-i să intre. L-am introdus la ministru, acolo a stat cam un sfert de oră, când a ieșit, g-l Prezan era roșu ca focul și cu ochii plânși. Văzându-l în așa hal eu am părăsit imediat cabinetul și l-am lăsat singur ca să se liniștească în voie, iar eu m-am plimbat pe sală. După câtva timp g-lul Prezan a ieșit, s-a îndreptat direct la mine, mi-a dat mâna spunându-mi – Îți mulțumesc foarte mult, apreciez delicatețea d-tale. Eu n-am știut ce s-a întâmplat atunci. Numai peste vreo două săptămâni, venind vorba de g-lul Prezan, ministrul mi-a spus: – Acest domn general este un pește  ordinar, se ridică și se menține prin nevasta lui. I-am recomadat mai demult și i-am recomadat și acum să se divorțeze de ea, dar aceasta nu-i convine, pentru că ar pierde propteau fustei. Eu am tăcut, n-am făcut nicio reflexie, deși știam tot ceea ce știa toată lumea.”

Între 1910-1913 Gh. Dabija e atașat militar în Bulgaria. Fusese recomandat regelui de g-lul Mavrocordat, ca „ofițer de mare încredere”. Nu e trimis la Viena, unde e preferat G. Eremia, nici la Berlin, de unde urma sa-și închie misiunea căpitanul I. Rășcanu. Mai puțin atractive, paginile lui Gh. Dabija din perioada bulgară a activității sale lasă să se întrevadă destule aspecte ale diplomației militare în preajma unei crize balcanice.