Acuzatii de trafic de influenta in cazul Petrotub
Radu Sarbu, presedintele Fondului Proprietatii de Stat, l-a acuzat ieri pe Petre Roman, presedintele Partidului Democrat de "trafic de influenta" in favoarea reluarii negocierilor cu firma belgiana Soconor pentru preluarea societatii Petrotub Roman. Sarbu si-a exprimat consternarea fata de modul in care Consiliul Concurentei a blocat privatizarea Petrotub, in ciuda starii de faliment de facto a s…
Radu Sarbu, presedintele Fondului Proprietatii de Stat, l-a acuzat ieri pe Petre Roman, presedintele Partidului Democrat de “trafic de influenta” in favoarea reluarii negocierilor cu firma belgiana Soconor pentru preluarea societatii Petrotub Roman. Sarbu si-a exprimat consternarea fata de modul in care Consiliul Concurentei a blocat privatizarea Petrotub, in ciuda starii de faliment de facto a societatii.
“Mi se pare inadmisibil ca la investigatia Consiliului Concurentei sa fie chemate sindicatele si a doua firma clasata, Soconor din Belgia, care a fost intrebata daca isi mai mentine oferta, in timp ce eu am fost sunat de presedintele Partidului Democrat in favoarea acesteia. Este trafic de influenta pe fata din partea membrilor PD”, a precizat Radu Sarbu.
El a spus ca, dupa incheierea contractului cu Tubman, Soconor a revenit cu o oferta mai buna decat cea initiala, care reprezenta jumatate din pretul propus de propus de firma britanica.
Acuzatiile lui Radu Sarbu au fost respinse de vicepresedintele PD Alexandru Sassu, care le-a calificat drept “calomnii”. El a admis ca privatizarea Petrotub a fost “mult discutata” in Comisia pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor, insa a sustinut ca nici un lider sau parlamentar al PD nu a intervenit la Consiliul Concurentei pentru a stopa aceasta privatizare, “cu atat mai putin Petre Roman”.
Radu Sarbu a afirmat ca Petotub ar putea intra imediat in stare de faliment “de jure” in cazul in care Curtea de Apel Bucuresti nu respinge decizia Consiliului Concurentei de anulare a contractului de vanzare-cumparare a actiunilor Petrotub dintre FPS si firma britanica Tubman International.
El a calificat drept “false” argumentele Consiliului, care are o componenta preponderent PDSR si PD, prin care se invoca faptul ca Tubman ar detine monopolul productiei de tevi in Romania, fiind curenta situatia in care pe o piata sunt numai “una sau doua voci in domeniu”.
Tubman a cumparat, anul trecut, 70% din actiunile Petrotub, dupa ce achizitionase si pachetele majoritare la Silcotub Zalau si Laminorul Braila.
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026